Deși partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) se situează pe primul loc după alegerile din Polonia, în ceea ce privește numărul de voturi, trei partide de opoziție ar putea forma o majoritate în parlamentul cu 460 de locuri, arată exit poll-ul dat publicității imediat după închiderea urnelor.
Dacă rezultatul se va menține după numărătoarea buletinelor de vot, ar marca o schimbare dramatică în Polonia, după opt ani de guvernare a partidului populist PiS, care a deteriorat relațiile cu Uniunea Europeană din cauza eforturilor guvernului de a pune sistemul judiciar și mass-media sub control politic.
Exit poll-ul creditează PiS cu 36,8 la sută din voturi, urmat de Coaliția Civică de centru cu 31,6 la sută, A Treia Cale de centru-dreapta cu 13 la sută, Stânga cu 8,6 la sută și Confederația de extremă dreapta cu 6,2 la sută.
Astfel, cele trei partide ale opoziţiei centriste, au câştigat împreună 248 de locuri, faţă de 212 locuri pentru PiS şi Confederaţia (extrema dreapta) împreună.
Prezență record la vot
Prezența la vot a fost de 73 la sută, potrivit sondajului de la exit poll – un record.
PiS pare să câștige prea puține locuri pentru a obține o majoritate în parlament, chiar dacă se va alia cu Confederația – care a spus că nu va forma o coaliție cu Lege și Justiție. Celelalte trei partide s-au angajat să lucreze împreună pentru a înlătura PiS.
Potrivit exit poll, Legea și Justiția ar câștiga 200 de locuri, Coaliția Civică 163, A Treia Cale 55, Stânga 30 și Confederația ar lua 12.
Liderul PiS, Jarosław Kazcyński, a numit rezultatul o victorie pentru partidul său, dar a spus: „Întrebarea pe care ne-o punem este dacă acest succes poate fi transformat într-un alt mandat al guvernului nostru. Acest lucru nu știm momentan, dar trebuie să sperăm și trebuie ca indiferent dacă suntem la putere sau în opoziție, vom duce la îndeplinire acest proiect și nu vom permite Poloniei să fie trădată.”
El a adăugat: „Nu vom permite Poloniei să fie trădată” și a spus că partidul său se va lupta pentru a se asigura că programul de guvernare să nu va fie abandonat.
Urmează negocierile pentru obținerea unei majorități parlamentare care să acorde votul de încredere noului guvern.
Primul pas îl va face președintele polonez, Andrzej Duda, care va nominaliza un reprezentat al PiS, partidul situat pe primul loc, pentru formarea guvernului.
În conformitate cu constituția Poloniei, președintele este liber să numească un prim-ministru. Duda a spus că, în mod tradițional, președintele alege un candidat din rândul partidului cu cele mai multe voturi.
Apoi noul prim-ministru numit trebuie să câștige majoritatea absolută a Seimului, format din 460 de aleși, camera inferioară a parlamentului.
În cazul în care candidatul nu reușește, parlamentul preia conducerea și are 14 zile pentru a desemna un nou candidat pentru funcția de prim-ministru care apoi trebuie să câștige un alt vot de încredere.
Dacă nici de data aceasta nu se formează un guvern, mingea revine în terenul președintelui și acesta are 14 zile pentru a alege un alt candidat. De data aceasta, candidatul are nevoie doar de o majoritate simplă la votul de încredere.
***