Formațiunea de guvernământ din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), a președintei Maia Sandu, nu a câştigat niciun mandat de primar în cele 11 municipii ale ţării în care au avut loc alegeri locale.
În schimb, partidul controlează puţin peste o treime din cele aproape 900 de consilii din ţară, un rezultat pe care partidul îl consideră un succes.
Preşedinta Maia Sandu avertizase înainte de alegeri că forţele pro-ruse din ţară, în special oligarhul fugar Ilan Şor, au trimis bani în Moldova pentru a „cumpăra” alegătorii. Aliaţilor lui Şor li s-a interzis să candideze cu două zile înainte de primul tur, iar acesta, aflat în exil în Israel, s-a plâns că această decizie l-a costat succesul electoral.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a declarat într-un raport după primul tur de scrutin că decizia de interzicere a unor candidaţi a „limitat alegerea alegătorilor şi a dus la curse necompetitive în unele localităţi mai mici”.
După ce în primul tur a pierdut Chişinăul, dar şi municipiile Cahul, Ceadîr-Lunga, Hînceşti, Orhei, Soroca şi Străşeni, PAS a pierdut, duminică, în turul al doilea al alegerilor locale, şi municipiul Ungheni. Aici, datele centralizate de Comisia Electorală Centrală arată că independentul Vitalie Vrabie s-a impus cu 57.58% în faţa reprezentantului PAS Dionisie Ternovschi.
De altfel, Ungheni a fost singurul municipiu în care formaţiunea politică a Maiei Sandu a avut candidat în tuturl doi ale localelor.
În primul tur, PAS a obţinut cele mai multe mandate – 225, însă niciunul într-un municipiu, urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova cu 99 de mandate. Alţi 83 dintre primarii aleşi în primul tur au candidat independent, iar 73 din partea Partidului Social Democrat European.
La Bălţi, reprezentantul formaţiunii Partidul Nostru, Alexandr Petkov, a câştigat turul al doilea cu 59,63%, învingându-l pe candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Maxim Moroşanu, care a întrunit 40,37% din voturile electoratului.
La Comrat au intrat în turul al doilea doi independenţi, Serghei Anastasov obţinând victoria în faţa lui Nicolai Dudoglo cu un scor de 58,52% la 41,48%.
În municipiul Edineţ, primar a fost ales Constantin Cojocari de la Liga Oraşelor şi Comunelor, care a fost votat 51,64% dintre electori, în condiţiile în care contracandidatul său, Oleg Sanduleac de la PSRM, a obţinut 48,36% din voturi.
Prezența la vot a fost de 36,7%; pragul de validare este de 20%
Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile se declară valabile dacă la acesta participă cel puţin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate, condiţie îndeplinită la scrutinul de duminică, după cum a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Câştigător este desemnat candidatul care întruneşte cele mai multe voturi.
În 617 localităţi, printre care şi municipiul Chişinău, primarul a fost ales din primul tur cu peste jumătate din voturile valabil exprimate.
Rezultatul alegerilor locale pentru funcţia de primar va fi validat în toate cele 273 de circumscripţii electorale din Republica Moldova în care s-a desfăşurat, duminică, al doilea tur de scrutin, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman.
Prezenţa la vot la nivel naţional a fost de 36,73%, iar în toate localităţile în care s-au desfăşurat alegeri a fost depăşit pragul minim de participare de 20% prevăzut de lege.
****