miercuri

24 aprilie, 2024

3 martie, 2020

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a revendicat marţi „cea mai mare victorie din viaţa sa” în alegerile legislative, victorie ce îl plasează în poziţie de forţă pentru formarea viitorului guvern, informează AFP, citat de Agerpres.

Bemjamin Netanyahu s-a deplasat în timpul nopţii la Tel Aviv, unde susţinătorii săi şi ai partidului Likud l-au întâmpinat cu un concert de urale şi de scandări „Bibi, regele Israelului”.

„Aceasta este cea mai importantă victorie din viaţa mea”, a declarat Netanyahu, care este liderul ce s-a menţinut cel mai mult la putere în calitate de şef al guvernului din istoria Israelului: timp de 14 ani.


„Aceasta este o victorie… împotriva oricăror aşteptări” şi în detrimentul celor care au prezis „sfârşitul erei Netanyahu”, a adăugat el la finalul celei de-a treia serii de alegeri în mai puţin de un an în Israel, după două scrutinuri, în aprilie şi septembrie, care nu au reuşit să-l departajeze de rivalul său Benny Gantz.

Ultimele sondaje de opinie efectuate la ieşirea de la urne de posturile de televiziune israeliene creditau Likud al lui Benjamin Netanyahu cu 36 sau 37 de locuri, comparativ cu cele 32-34 de locuri pentru formaţiunea Albastru-Alb a lui Benny Gantz. Dacă Likud va obţine mai mult de 35 de mandate, acesta va fi cel mai bun rezultat al partidului sub conducerea lui Benjamin Netanyahu.

Împreună cu aliaţii săi din dreapta radicală şi cu partidele evreieşti ultraortodoxe, Likud s-ar putea baza pe 59 de mandate, cu două mandate mai puţin decât majoritatea parlamentară, potrivit acestor sondaje.

„Împărtăşesc sentimentul vostru de decepţie şi durere. Ne aşteptam la un alt rezultat”, a declarat Benny Gantz în faţa susţinătorilor săi care sperau să vadă rezultatele oficiale reducând distanţa dintre cele două tabere.


„Chiar dacă mai trebuie să aşteptăm rezultatele definitive, nu există nicio îndoială că premierul Netanyahu a obţinut un mandat clar din partea populaţiei israeliene”, a comentat Yohanan Plesner, preşedintele Democracy Institute, un centru de cercetare din Ierusalim.

Potrivit primelor date anunțate de comisia electorală, rata de participare la vot a fost de 71%, în creştere în raport cu celelalte două scrutinuri. Creşterea este de două puncte procentuale în raport cu ultimele alegeri, din septembrie.

Benjamin Netanyahu şi-a desfăşurat campania pe „soclul” proiectului lui Trump, promiţând, după cum prevede acest plan, anexarea rapidă a Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de Israel.

Secretarul general al Organizaţiei de Eliberare a Palestinei (OLP), Saeb Erakat, a deplâns o victorie a susţinătorilor „anexării” şi „colonizării”, care va contribui la „menţinerea violenţei, a extremismului şi haosului”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: