vineri

26 aprilie, 2024

12 februarie, 2024

Directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), Fatih Birol, declară că energia nucleară înregistrează „o revenire puternică“ în toată lumea, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Aceste evoluţii se văd în Franţa, Asia, America de Nord, Orientul Mijlociu şi în alte zone, a declarat Birol pentru DPA, înaintea reuniunii AIE de marţi, de la Paris.

„După invadarea Ucrainei de către Rusia, multe ţări au înţeles importanţa energiei nucleare, alături de regenerabile, generarea electricităţii pe plan local“, a explicat şeful AIE.


Acesta s-a exprimat critic la adresa Germaniei, care a renunţat anul trecut la energia nucleară.

„Dacă eram reprezentantul unui guvern dintr-o ţară unde exista tehnologie care funcţiona impecabil, fără alte probleme, să las deoparte energia nucleară şi să analizez opţiuni care, pe de o parte, sporesc dependenţa mea de alte ţări şi de asemenea duc la creşterea emisiilor m-aş fi gândit de două ori“, a declarat Birol.

Guvernul belgian avea o politică similară înaintea invaziei, apoi a schimbat-o radical, a subliniat şeful IEA. Acesta a admis că problema deşeurilor nucleare este serioasă, dar a argumentat că poate fi rezolvată şi nu reprezintă un motiv „pentru a lăsa deoparte această tehnologie”.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: