vineri

29 martie, 2024

17 iulie, 2012

O comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a decis că teza de doctorat susţinută în anul 2003 de Victor Ponta nu este plagiat, respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut „relevant pentru tema aleasă”, relatează Agerpres.

Comisia arată că Victor Ponta a avut aport ştiinţific comparabil cu alte teze de doctorat susţinute la acea vreme.

„În urma analizelor efectuate s-a constatat ca procedurile în urma cărora domnul Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 şi nu se poate susţine calificarea de plagiat. Raportul comisiei independente relevă următoarele: teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă”, se arată în raportul comisiei tehnice.

Totodată, raportul arată că teza de doctorat are un titlu „clar, dezvoltat corespunzător” pe parcursul lucrării, tema tezei de doctorat este „în domeniul de preocupărilor academice ale doctorandului şi conducătorului de doctorat”, teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare „coerent, metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată”.

Comisia tehnică arată că cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de „noutate şi cuprinde analize pertinente, bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării”.

De asemenea, Comisia precizează, într-un comunicat, că teza premierului respectă legislația în vigoare la data susținerii sale – anul 2003:

”În anul 1999, la data admiterii erau în vigoare prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, HG nr. 37/1999 privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, acte normative care au rămas în vigoare până la acordarea titlului de doctor” – se spune în comunicat.

De asemenea, Comisia tehnică a CNE precizează însă că există „unele deficienţe” în ceea ce priveşte trimiterile bibliografice în interiorul capitolelor, însă „nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale originale”.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a explicat, luni seară, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că această comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a fost formată din specialişti în drept.

„Consiliul Naţional de Etică nu este compus din jurişti şi atunci au decis să facă o comisie din profesori din domeniul ştiinţelor juridice şi să ceară un raport tehnic în domeniul respectiv”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a precizat că CNE este, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, singura instituţie abilitată să facă evaluarea pentru toţi demnitarii.

„Nu ştiu când se întâlneşte Consiliul Naţional de Etică, nu ştiam de comisie şi nici de raportul Comisiei tehnice. Vreau să îi las să decidă şi să nu mă amestec. Nu am citit raportul Comisiei tehnice. Concluziile care mi s-au părut importante (prezentate într-o emisiune la România TV – n.r.) sunt acelea că i se poate reproşa (lui Victor Ponta) faptul că bibliografia nu este redactată corect, dar nu poate fi pus sub acuzaţie de plagiat”, a afirmat Andronescu.

Scurt istoric al instituțiilor reorganizate de USL pentru analiza plagiatului premierului

Consiliul Național de Etică a fost reorganizat de către fostul ministru interimar al Educației, Liviu Pop, cu doar o zi înainte de a lua în discuție  teza de doctorat a fostrului ministru Ioan Mang (PSD), iar săptămâna trecută și noul președinte al consiliului, Teodor Petrescu, a demisionat. Noul Consiliu de Etică a fost sesizat, imediat după reorganizarea făcută de Liviu Pop, de înșuși premierul Victor Ponta, în privința propriei teze de doctorat.

O altă entitate științifică – Consiliul Național de Atestare a Diplomelor și  Titlurilor Universitare – a fost desființată de același ministru interimar, chiar când aceasta delibera asupra tezei de doctorat a lui Victor Ponta. Comisia a decis, fără ca hotărârea ei să mai conteze, că 80 din cele 300 de pagini ale tezei premierului sunt plagiate.

Și facultatea de Drept a Universității București a format o comisie care să analizeze acuzația de plagiat adusă premierului Ponta. Decanul Facultății demisionase în urmă cu 3 săptămâni, după ce conducerea Facultății de Drept își declinase inițial competența de-a se pronunța pe teza de doctorat în Drept a premierului.

Săptămâna trecută, noul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, amenința într-o declarație publică cu posibilitatea de-a desființa școala doctorală a Universității, în cazul că mai multe teze de doctorat se vor dovedi a fi fost plagiate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

10 răspunsuri

  1. În sfirsit, Adevarul!
    Cred ca nu avea nimeni nicio indoiala ca Victor ponta NU a plagiat si ca e doar o victima politica a odiosului marinar.

    1. incredibil cat se minte in tara asta!Eu am accesat pe net lucrarea lui ponta si am observat pagini intregi identice!Cum puteti minti asa ,domilor din comisia de etica!nu mai reprezentati pentru noi decat o sleahta de mincinosi nesimtiti ca si ponta .Sa va fie rusine!Adica unii muncesc cu seriozitarte ani de zile pentru a face o lucrare reala de doctorat si voi sustineti hotia!Inseamna ca voi insiva sunteti hoti sadea ,niste prostituati politic !Sunteti rusinea neamului !Nemernicilor!

  2. Este incredibil ce se intampla. Speram ca noua CNE sa dea un aviz cat de cat competent. Ar fi putut eventual s-o scalde putin (de exemplu, sa enumere „circumstante atenuante”), dar nu ma asteptam la asa ceva. In momentul cand 45 de pagini sunt copiate cuvant cu cuvant fara indicarea sursei, este plagiat dupa legile valabile de la Iluminism incoace. Faptul ca in aceeasi perioada mai multe teze au fost in aceeasi situatie nu justifica hotararea CNE.
    Intr-un anume sens, aceasta decizie a CNE are utilitatea ei. Este timpul sa ne trezim, stimati colegi. Nu ne putem astepta la nimic bun de la echipa Antonescu-Ponta. Nu am vazut niciodata vreo demolare mai rapida a vreunui sistem de valori cat de cat acceptat. Constat ca USL reuseste in doua luni ceea ce a reusit cu greu PCR, ulterior PMR, in vreo 10-12 ani.

  3. Dupa umila mea parere, toata istoria asta trebuie privita din doua punte de vedere diferite: politic si academic.
    Daca din punct de vedere politic, acuzatiile aduse de catre un presedinte opozantului sau nu imi par decat un atac la persoana, in incercarea de a discredita public pe omul din tabara adversa, pe care nu o poate controla, ci o ataca in incercarea de a-si apara proprille interese, din punct de vedere academic discutia poate fi mai lunga.
    Intr-adevar, ca simplu cetatean, acuzatia de plagiat de catre o persoana care nu poate avea pretentii ca ar fi instruita la nivel de doctorat la o alta persoana care a fost recunoscuta ca doctor de catre o comisie in 2003, nu reprezinta decat o meschina incercare de a atrage atentia publicului de la problemele politice reale si de a dirija multimea catre false probleme, care n-au nici in clin, nici in maneca, de a face cu viata politica. Cu alte cuvinte, daca nu a gasit altceva, concret, negativ, la adversar, s-a agatat macar de asta. Praf in ochii prostillor, ar fi spus un prieten din copilarie.
    In ce priveste aspectul academic al polemicii, am parerea, tot umila, ca se joaca si se dejoaca politic sistemul academic roman, infunctie de cine cum are chef.
    Daca lucrarea de doctorat a Dlui Ponta este intr-adevar un plagiat, el nu este singur a fi umilit si judecat, ci si profesorului lui indrumator, si comisille care au notat cu foarte bine aceasta lucrare.
    In plus, sunt ferm convinsa ca lucrarea lui de doctorat nu este unica in sistemul academic de invatamant, ci daca luam la puricit TOATE tezele din ultimii 10 ani, toate vor fi susceptibile de plagiat.
    Daca ma insel in aceste afirmatii, va rog sa imi dovediti negru pe alb. Si, chiar daca nu sunt nici doctor, nici doctorand (inca), as vrea sa stiu care sunt regulile pe care fiecare participant din mediul academic trebuie sa le respecte pentru a evita discutiile lungi si acuzatorii de catre toti cei care cred ca ei au dreptate…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: