Scandalul privind fraudarea testărilor de emisii poluante se extinde. Compania BMW susţine că nu a trişat la testele de noxe. Dezminţirea vine după ce presa germană a scris că SUV-ul diesel X3 ar depăşi de 11 ori limitele impuse de Uniunea Europeană, notează Bloomberg.
Acţiunile BMW au scăzut cu până la 9,7% joi, cel mai abrut declin din ultimii patru ani, pe fondul temerilor legate de extinderea scandalului de la Volkswagen la alţi producători europeni de maşini.
SUV-ul BMW ar fi avut emisii de 11 ori mai mari decât cele permise de legislaţia europeană în momentul în care a fost testat de Consiliul Internaţional pentru Transporturi Nepoluante, acelaşi grup care a informat autorităţile americane cu privire la neregulile de la VW, scrie Autobild.
„Grupul BMW nu manipulează testele de emisii”, au precizat reprezentanţii companiei într-un comunicat.
Acţinile BMW au scăzut până la 72,05 pe bursa din Frankfurt. Şi acţiunile producătorul german Daimler au fost afectate. Acestea au scăzut joi cu până la 5,8% pe bursa germană.
Uniunea Europeană a îndemnat joi statele membre să lanseze propriile investigaţii cu privire la respectarea limitelor de noxe impuse producătorilor de maşini.
„Invităm toate statele membre să lanseze investigaţii la nivel naţional”, a spus Lucia Caudet, purtător de cuvând al Comisiei Europene.
Ministrul german de Transport a anunţat deja că verificările pe care le va face nu se vor limita la maşinile Volkswagen.