joi

9 mai, 2024

24 septembrie, 2019

Donald Tump a asistat la summit-ul dedicat schimbărilor climatice

Lideri din întreaga lume participă, marți, la sesiunea plenară a Adunării Generale a ONU. Conform programului oficial, sesiunea de discursuri naționale este deschisă de președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, urmat de cel al președintelui american, Donald Trump.

Această ordine a discursurilor este o cutumă în cadrul Adunării Generale a ONU, respectată încă din anul 1955. După președinții Braziliei și SUA, vor susține discursul național președintele Egiptului, Abdel Fattah Al Sisi, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

Ordinea primilor patru vorbitori i-a făcut pe cei de la Politico să titreze „Ziua Dictatorilor la ONU”.


Tema acestei sesiuni este „Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educaţia calitativă, acţiune climatică şi incluziune”.

Dincolo de discuțiile despre schimbările climatice, este de așteptat ca în marja summitului să fie tratate și tensiunile din Orientul Mijlociu, după atacurile recente asupra câmpurile petroliere din Arabia Saudită, despre care americanii susțin că au fost orchestrate de iranieni.

Sesiunea plenară a fost precedată luni de un Summit dedicat schimbărilor climatice. Deși inițial Jair Bolsonaro și Donald Trump au anunțat că nu vor participa, președintele american s-a răzgândit și a participat pentru 14 minute la Summitul pentru acțiune climatică. Donald Trump nu a luat cuvântul, însă s-a așezat câteva minute în sală pentru a asculta discursul premierului Indiei, Narendra Modi.

La plecare, Trump a vorbit cu jurnaliștii cărora le-a transmis că este un mare susținător al „aerului curat și al apei curate”, însă consideră că „fiecare țară este responsabilă să ia măsuri pentru ea însăși”.


Discursul național al României va fi susținut de președintele Klaus Iohannis, miercuri. Conform anunțului Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis va reitera angajamentul țării noastre față de guvernanța multilaterală în gestionarea principalelor provocări globale, precum și evidențierea rezultatelor înregistrate de România în favoarea multilateralismului pe durata exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.

După Summit ONU privind Acţiunea Climatică, Ministerul de Externe a anunțat intenția României de a se alătura unor iniţiative concrete de luptă împotriva efectelor schimbărilor climatice, răspunzând unui apel în acest sens lansat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, către statele membre.

Un punct important pe agenda discursurilor la ONU este conflictul dintre SUA și Iran. Donald Trump a anunțat că în discursul pe care îl va susține marți va vorbi despre sancțiunile impuse Iranului dar și despre alte aspecte economice, probabil, cu precădere despre relația tensionată cu China.

La ultimele două sesiuni plenare la care a participat în anii precedenți, discursul lui Donald Trump s-a concentrat pe suveranitate și măsurile necesare pentru întărirea suveranității, dar și pe conflictele pe care SUA le are cu țări precum Venezuela sau Iran.

Deși a recunoscut efectul schimbările climatice și sunt parte a discuțiilor de la ONU pe acest subiect, Rusia nu va fi reprezentată la cel mai înalt nivel de președintele său, Vladimir Putin, care, la fel ca în anii precedenți, va lipsi. Cel mai probabil vor lipsi și președintele Chinei, Xi Jinping, precum și cel al Venezuelei, Nicolas Maduro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: