Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus, luni, ca procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să înceapă urmărirea penală a lui Adriean Videanu, fost primar general al Capitalei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Instanța a admis o plângere a companiei SC Ruxandra Trading SRL, prin care această societate a contestat o soluție de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Videanu.
“În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petenta SC Ruxandra Trading SRL în contradictoriu cu intimatul Videanu Adriean. Desființează ordonanța de clasare nr. 586/P/2009 din 20.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție menținută prin Ordonanța nr. 1103/II-2/2014 din 06.05.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispune trimiterea dosarului nr. 586/P/2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infr. de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 N.C.pen rap. la art. 309 N.C.pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 N.C.pen. față de suspectul Videanu Adriean. În baza art. 275 alin. 3 cpp. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în decizia instanței.
În anul 2007, reprezentanții SC Ruxandra Trading SRL au depus o plângere penală împotriva a trei angajați de atunci ai Primăriei București, respectiv arhitectul-șef, Adrian Bold, șeful Direcției Juridice, Adrian Iordache, și șeful Direcției Inspecție, Viorel Uleia, plângerea extinzându-se și la Adriean Videanu.
SC Ruxandra Trading SRL susținea faptul că în anul 1996 a închiriat de la municipalitate un teren de 9.550 de metri pătrați, pentru care a obținut și o autorizație provizorie în vederea construirii unui complex comercial.
Compania a acționat apoi în judecată Primăria iar Curtea de Apel București l-a obligat în anul 2000 pe primarul general să elibereze o autorizație de construcție definitivă și să concesioneze terenul respectiv.
Firma mai susținea că Videanu a refuzat să pună în aplicare decizia instanței, municipalitatea a dispus demolarea unei clădiri ridicate de SC Ruxandra Trading SRL iar terenul a fost dat în folosință Ambasadei Franței, pentru construirea Liceului Francez.
Ruxandra Trading SRL făcut plângere penală împotriva lui Videanu, reclamând faptul că a fost prejudiciată cu suma de 3,7 milioane de euro, dar atunci procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz.