Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim: Statul să șteargă datorii de 400 de milioane de euro. Privatizare pe 1 euro și 150 de milioane investiții, sau modelul General Motors

Singura soluție pentru salvarea Oltchim prin procedura de insolvență ar fi ca statul să șteagă datoriile de 400 de milioane de euro, iar Consiliul Concurenței și Parchetul să deschidă investigații separate pentru verificarea contractelor, spune, într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro, avocatul Gheorghe Piperea, șeful firmei Rominsolv, administrator judiciar al combinatului, consfințit miercuri de Tribunalul Vâlcea.

Piperea a expus două planuri de privatizare prin insolvență – fie vânzarea pe 1 euro plus 150 de milioane de euro investiții, fie după un model folosit la General Motors, în SUA.

Statul, prin Ministerul Economiei, deține pachetul majoritar la Oltchim, 54,8%, restul fiind împărțit între:

• PCC SE (Germania) cu 18,3%,
• Polyolt holding ltd. (Cipru), cu 14%,
• alte persoane juridice cu 1,6%,
• persoane fizice, cu 11,2%, aceste din urmă două categorii urmând practic să fie ”sacrificate” în urma insolvenței, potrivit administratorului judiciar.

***

cursdeguvernare.ro: La momentul privatizării eșuate a Oltchim, se vorbea despre datorii de 700 de milioane de euro, iar acum câteva zile, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a spus că între timp combinatul a mai acumulat 100 de milioane de euro datorii. Sunt corecte cifrele?

Gheorghe Piperea: Singura certitudine în momentul de față este suma pe care au avansat-o în cererea de deschidere a procedurii cei din Consiliul de Administrație, e vorba de 603 milioane de euro, datorii scadente. Asta nu înseamnă că se epuizează toată sfera datoriilor. Este posibil să mai fie încă vreo 200 de milioane de euro datorii care urmează să devină scadente, creanțe, probabil, care rezultă din contracte în derulare.

Cele mai multe creanțe care nu sunt scadente încă sunt cu siguranță cele de la bănci, care sunt undeva la 200 de milioane de euro.

Acestea sunt cifre care nu îmi aparțin. Sunt cifre vehiculate fie în presă, fie apar în cererea respectivă. Singura certitudine este că în momentul de față Oltchim are datorii scadente de 603 milioane euro.

După numirea ca administrator judiciar, am să văd eu ex propriis sensibus aceste cifre și atunci am să vă pot spune, cu exactitate, despre ce este vorba. De altfel, cele mai multe detalii și inclusiv cauzele insolvenței și șansele de reorganizare vor fi oferite de raportul pe care o să-l elaborăm cu CEO de la BDO (BDO Restructuring, firma alături de care Rominsolv, societatea lui Piperea, formează consorțiul pentru administrarea judiciară a Oltchim – n.r.) în 40 de zile de la deschiderea procedurii.

cursdeguvernare.ro: Dacă v-ați făcut o imagine, puteți să faceți o clasificare a acestor datorii ?

Gheorghe Piperea: Sunt cel puțin 400 de milioane de euro datorii către stat, generic vorbind. 250 de milioane de euro sunt datorii către AVAS – aceasta este categoria cea mai compactă de creanțe – creanță bugetară. Și mai sunt cam 150 de milioane – probabil că s-a mai majorat, cu penaltități – către Electrica. Aceasta este suma care, după toate probabilitățile, va fi ștearsă ca urmare a planului de reorganizare.

cursdeguvernare.ro: Această ștergere de datorii nu este considerată ajutor de stat, care să fie sancționat de Comisia Europeană?

Gheorghe Piperea: Nu. În insolvență nu este ajutor de stat. Tocmai acesta este unul dintre marile avantaje ale procedurii de insolvență. Procedura este în 3 pași și nu implică în niciun fel autoritatea publică.

cursdeguvernare.ro: Care sunt cei 3 pași ai procedurii de insolvență?

Gheorghe Piperea: Mai întâi se propune o ștergere de datorii printr-un plan de reorganizare, care poate să aparțină, după caz, administratorului special, administratorului judiciar, respectiv creditorului care are cel puțin 20% din creanțe.

După ce această propunere este făcută, se convoacă și se ține o adunare a creditorilor care votează pe categorii.

Pasul final este o confirmare din partea judecătorului. Deci, toate aceste trei elemente exclud de plano intervenția puterii executive, de aceea nu putem să vorbim despre un ajutor de stat.

Cât costă insolvența Oltchimului: ștergerea datoriilor versus lichidare și șomaj

cursdeguvernare.ro: Ce înseamnă pentru statul român și pentru contribuabilii la buget această ștergere de datorii care ar fi acordată combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea?

Gheorghe Piperea: Nimeni nu ar trebui să se sperie de faptul că dintr-un foc se șterg 400 de milioane de euro, pentru că până la urmă toți suntem contribuabili și ne interesează ce se întâmplă cu acești bani.

Trebuie făcută o comparație între ce ar însemna falimentul Oltchim și ce ar însemna restructurarea Oltchim cu ștergerea acestor 400 de milioane de euro.

Falimentul ar însemna nu doar ștergerea acestor datorii de 400 de milioane de euro, ci ștergerea probabil a 90% din datoriile pe care le are Oltchim. Pentru că în faliment se vând activele, iar activele vandabile la Oltchim probabil că sunt în jur de 100 de milioane de euro.

Chiar și băncile, în situație de faliment, vor obține din creanțele lor probabil undeva sub 50%. Dar nu ăsta este cel mai grav lucru. Cel mai grav lucru este că dispariția unui astfel de colos duce nu doar la dispariția unui număr de 3.300 de locuri de muncă, care ele însele înseamnă taxe, impozite, contribuții și așa mai departe. Dispărând, nu doar că nu mai e contribuabil omul respectiv, dar e șomer, costă statul. Dispărând salariile respective, nu mai poate să-și plătească datoriile la bănci, spre exemplu. Nu e vorba doar de cei 3.300 de salariați de la Oltchim, ci e vorba de probabil 20.000 de slariați din industria pe orizontală care depinde de Oltchim.

20.000 de locuri de muncă înseamnă 20.000 de contribuabili, 20.000 de debitori la bănci, 20.000 de consumatori care plătesc TVA. Asta înseamnă consecințele falimentului Oltchim.

În partea cealaltă, se șterg 400 de milioane, dar rămân în viață câteva mii de locuri de muncă la Oltchim, 20.000 de locuri de muncă din industria pe orizontală, rămâne în viață Oltchim care este un contribuabil, care plătește TVA, rate la bănci, care funcționează și în 5 ani poate să ajungă să plătească bugetului de stat cu titlul de taxe, contribuții, o sumă care să dubleze sau chiar să tripleze ceea ce se șterge acum.

Dacă vreți o comparație, vă rog să vedeți ce s-a întâmplat la societăți cum sunt Mittal Steel Galați, Petrom… Și acolo s-au operat niște ștergeri de datorii, dar și unul și altul dintre exemple înseamnă uriași contribuabili.

cursdeguvernare.ro: Cum se va face privatizarea Oltchim?

Gheorghe Piperea: La Oltchim, eu, în calitate de membru al acestui consorțiu de administratori judiciari, voi promova o privatizare prin insolvență.

La Oltchim nu se poate o privatizare în afara procedurii de insolvență, din mai multe motive. Această sumă de 400 de milioane de euro nu se poate șterege decât prin insolvență, pentru că altfel ar fi ajutor de stat.

Chiar și dacă s-ar șterge acele datorii, tot ar rămâne de plătit 400 de milioane de euro care nu pot să fie plătite fără să se opereze niște eșalonări, fără să se opereze niște restructurări, fără să se închidă niște contracte care căpușează Oltchim și așa mai departe.

Asemănarea cu situația de la Hidroelectrica

cursdeguvernare.ro: Și prin insolvență cum se face privatizarea?

Gheorghe Piperea: Poate să pară un paradox, pentru că probabil toată lumea face o comparație între Hidroelectrica și Oltchim.

La Hidroelectrica s-a deschis procedură de insolvență. Se curăță de contractele cu traderii de energie, se operează restructurări, se închide procedura și apoi se pune problema de privatizare. Elementele comune sunt două : Hidroelectrica și Oltchim sunt companii naționale importante, amândouă sunt în insolvență pentru că aveau piederi, aveau contracte care să fie desființate.

Dar comparațiile se opresc aici. Dacă Hidroelectrica este o companie care funcționa și funcționează, Oltchim nu funcționează. Practic, doar 10-15% din activitate este funcțională, dar numai așa, teoretic.

Privatizarea în cazul Oltchim va însemna să se folosească toate avantajele procedurii insolvenței – și sunt multe – dar împreună cu aceste avantaje, te folosești de faptul că o societate în insolvență este curată din punctul de vedere al garanțiilor. Tot ceea ce înseamnă garanții, expuneri, datorii și așa mai departe se gestionează în procedura insolvenței. Tot ce vinzi este liber de orice sarcină, ceea ce într-o procedură de privatizare nu este posibil – cel care ar cumpăra o societate ar trebui să vină cu propriile garanții din grupul din care face parte, ca să poată să mai ia credite, pentru că activele societății respective sunt toate covârșite de ipoteci. În insolvență, odată ce sunt vândute, activele toate sunt considerate libere de orice sarcini, nu există ipoteci.

Privatizarea pe 1 euro și 150 de milioane în investiții sau modelul General Motors

cursdeguvernare.ro: Cum se va desfășura procedura de privatrizare?

Gheorghe Piperea: Există două variante: un plan A și un plan B.

Planul A este ca statul român, care deține 54% din acțiunile emise de Oltchim, să se retragă din această societate, din poziția de acționar, vânzând acțiunilee respective pe un preț. Poate să fie și 1 euro, până la urmă, pentru că cel care vine în postura de acționar majoritar trebuie să vină și cu cash suficient pentru a cuprinde necesitățile de finanțare a investițiilor necesare la Oltchim, estimate, de cei care au făcut diverse rapoarte de audit, undeva la 150 de milioane de euro. Pentru că, pentru a ajunge Oltchim pe situația de break-even, adică la 65% din capacitate, ar trebui ca foarte multe utilaje să fie înlocuite, altele recondiționate etc. Este o investiție care trebuie făcută în 3 ani, deci faptul că un investitor ar da 1 euro pe aceste acțiuni nu înseamnă că nu plătește nimic. Îi trebuie un curaj imens să vină să investească într-o astfel de societate 150 de milioane de euro.

Planul B este, după părerea mea, mult mai eficient, mai ales că s-a folosit în cazuri cum sunt General Motors și Chrysler. Este o separare, pe care trebuie să o opereze administratorul judiciar, între activele rele și datoriile societății, care urmează să fie gestionate în procedura insolvenței, și activele bune. Activele bune vor fi luate din societate și aportate, puse într-o societate, să zicem un Oltchim II, și urmează ca acea societate să fie cumpărată de un investitor. Poate să fie cumpărată cu banii jos, ceea ce înseamnă că practic am închis procedura de insolvență de la Oltchim pe ceea ce înseamnă restructurarea în 6 luni, sau poate să plătească cu banul cash parțial și restul împrumutat de la bănci – aceasta se numește leveraged buyout. De ce? Pentru că în loc să plătești cash tot prețul acțiunilor respective, plătești 20-25% cu banii tăi și restul prin împrumuturi pe care le iei cu garanțiile pe care le acordă societățile din cadrul grupului. De aceea se numește leveraged, adică cu efect de levier. Te susține grupul tău ca să te finanțezi pentru a face o investiție pe care nu poți să o finanțezi cu banii tăi proprii.

Gândiți-vă, băncile , chiar acestea care sunt expuse pe Oltchim, ar putea să spună ”te finanțăm noi, pentru că noul Oltchim, Oltchim II, începe de la zero, nu are nimic din problemele anterioare, are un alt management, un alt investitor, are altă credibilitate și deci are un alt orizont”. Sunt convins că băncile vor fi fericite să finanțeze un astfel de vehicul, prețul care se obține urmând să fie împărțit între creditori în dosarul care se continuă față de Oltchim I – vechiul Oltchim.

În acest dosar se întâmplă mai multe lucruri, în afară de a împărți acest preț din părțile sociale. Se vând activele rele. Sunt foarte multe active rele acolo care nu au ce să caute într-un combinat: cabane în vârf de munte, sere, grădinițe, cantine și așa mai departe, făcute fie pentru că a fost presiunea sindicatului, fie pentru că așa a avut managementul societății ”idei de business, de dezvoltare”.

cursdeguvernare.ro: Ați vorbit despre datoriile către stat, către bănci, mai sunt și cele către furnizori.

Gheorghe Piperea: Furnizorii au situația cea mai delicată dintre toți. O parte dintre ei sunt considerați de lege furnizori indispensabili și de neînlocuit. Ei sunt cei cu care se continuă contractele și, deși pentru creanțele anterioare trebuie să aștepte la coadă și eventual să accepte niște tăieri drastice de creanțe, nu doar eșalonări, ei în continuare furnizează noului Oltchim și sunt plătiți pe măsura scadenței facturilor lor. Ei trebuie să decidă dacă sacrifică o parte din creanță în favoarea unei relații viitoare cu Oltchim, din care, dacă Oltchim își revine, pot să câștige.

În schimb, ceilalți furniozori, care nu sunt indispensabili și de neînlocuit, vor fi efectiv sacrificați. Trebuie să știe toată lumea că în procedurile de insolvență -indiferent că este reorganizare sau este faliment – de regulă creditorii aceștia chirografari – negarantați – nu primesc nimic. Foarte rar se întâmplă ca în planul de reorganizare să se prevadă ceva de 15-20% din creanțe plătite creditorilor chirografari. De regulă, însă, plățile sunt zero. Ei sunt principalii perdanți, principalii sacrificați. Lor li se adaugă și acționarii mici și semnificativi, pentru că ei nu câștigă pracic nimic, ei sunt practic inexistenți în procedura de insolvență.

cursdeguvernare.ro: Ce se va întâmpla cu ”vechiul Oltchim”?

Gheorghe Piperea: În afară că activele rele se vor vinde – și aici în activele rele am inclus aceste activități excedentare, adăugate acolo în mod artifcial de management – și tot felul de participații și respectiv subsidiare ale Oltchim, care urmează să fie lichidate. De asemenea, există foarte multe active care, deși costă 10% din valoarea lor inițială, pot să fie vândute: fierul vechi, pot să fie și bucăți consistente de teren, pentru că probabil că Oltchim II se va restrânge într-un spațiu care să-i permită să funcționeze la capacitate.

”Vinovații de insolvența Oltchim să nu creadă că vor scăpa”

cursdeguvernare.ro: Dincolo de reorganizare, există un plan de stabilire a responsabilităților manageriale, sau de evaluare a unor decizii care au influențat soarta societății?

Gheorghe Piperea: Se mai întâmplă încă două lucruri extrem de importante cu vechiul Oltchim. Să nu se creadă că cei vinovați de insolvență vor scăpa prin intermediul acestei proceduri de privatizare.

Legea insolvenței prevede două sancțiuni extrem de dure pentru acele persoane care au încheiat, în perioada suspectă, acte de externalizare a activelor Oltchim. Aceste contracte sunt prezumate a fi frauduloase, iar frauda este în dauna creditorilor. Administratorul judiciar este cel care are dreptul să afirme asta în fața instanței și numai dacă se dovedește că n-a fost ceva neobișnuit acțiunea se respinge. În rest, banii respectivi se întorc în patrimoniul debitorului și se împart între creditori.

Cel care a cauzat insolvența, nu doar managementul societății – aici poate să intre și o bancă ce a susținut în mod abuziv cu credite societatea, dar nu cred că e cazul la Oltchim – poate să fie și statul, care, în loc să ia măsura aceasta a insolvenței în urmă cu 4 ani, a luat-o acum, forțat de împrejurări. Eu sper să nu fie cazul. Poate să fie un auditor, care a tot făcut audituri ”coafate”. Deci orice persoană care direct sau indirect a cauzat insolvența poate fi făcută responsabilă patrimonial pentru toate aceste datorii care nu se pot recupera de către creditori.

Interesant este – și poate fi valabil și pentru acționarii care au pierdut bani din tranzacțiile cu acțiuni Oltchim – singura lor posibilitate de a-și recupera o parte din prejudiciu este să facă intervenții sau acțiuni împotiva acelor persoane care au cauzat insolvența. În dosarul de faliment care încă se derulează față de General Motors I – Old General Motors – sunt zeci de mii de acționari care s-au aliat într-o asociație de acționari și au dat în judecată managementul GM, pentru a-și recupera o parte din datorii.

cursdeguvernare.ro: E vorba de acțiuni civile de recuperare a banilor sau de aspecte penale?

Gheorghe Piperea: Evident, în caz de frauda e vorba de plângeri penale. Dar asta nu mai este treaba mea, ci este treaba Parchetului.

cursdeguvernare.ro: Spuneați că și reprezentanți ai statului pot să intre în acea perioadă suspectă. V-ați putea lovi de interse politice mai departe, care să încerce să influențeze gestiunea insolvenței?

Gheorghe Piperea: Evident, eu sunt un profesionist, un om independent și nu o să mă tem să spun lucrurilor pe nume acolo unde trebuie spuse. Dacă se vor întâmpla astfel de acțiuni, atunci vom vedea ce va spune judecătorul. Eu spun să nu se ajungă acolo, dar este evident că cineva este vinovat de insolvența Oltchim. Nu se poate să se fi ajuns în situația asta de pierderi de 6 milioane de euro pe lună fără ca cineva să fie vinovat. Unde se duc pierderile alea, banii ăia ies dintr-un buzunar, dar intră în alt buzunar.

cursdeguvernare.ro: Care credeți că vor fi cele mai dificile lucururi cu care vă veți confrunta în acest proces de administrare judiciară, de ce vă temeți cel mai mult?

Gheorghe Piperea: Cel mai dificil – lucrul de care trebuie să se teamă un administrator judiciar care este independent, profesionist – este factorul politic. Dar eu nu depind de chestiunea aceasta, pentru că eu nu depind decât de principiile mele și de rezultatul pe care îl fixez pentru insolvență.

Creditorii să propună compromisuri acceptabile, altfel un război nu va fi simplu

cursdeguvernare.ro: Potrivit scrisorii de intenție cu FMI, în luna aprilie Guvernul trebuie să aibă în față raportul de insolvență.

Gheorghe Piperea: Acesta este raportul după 40 de zile, pe care eu cred că îl termin nu în aprilie, ci la sfârșitul lui martie. Un dosar de dimensiunea Oltchim e complicat nu numai prin valoarea uriașă a datoriilor, ci și prin potențialul de scandal, contestațiile care ar urma să se facă și să țină dosarul pe rol.

cursdeguvernare.ro: Cum veți trata cu creditorii?

Gheorghe Piperea: Obiectivul meu este zero contestații. Desigur că nu se va ajunge la zero contestații, dar vreau să am cât mai puține contestații care să scurtcircuiteze dosarul acesta.

Eu vreau ca încă de la început, estimez ca în 90 de zile să am un tabel preliminar al creanțelor, să am un compromis acceptabil cu fiecare dintre creditori, fiecare dintre participanții la procedură. Atenție, compromis acceptabil nu înseamnă să accept orice cerere a creditorului. Compromis acceptabil înseamnă să am un punctaj cu fiecare dintre creditori și să văd, conform cu documentele pe care mi le produce, să stabilesc: creanța există, este în cuantumul acesta, creanța are această garanție, respectiv până la momentul deschiderii procedurii au fost adăugate atâtea penalități. Acestea sunt cele 4 elemente pe care se fac contestații.

În discuția cu mine, creditorul ar fi convins că orice ar cere peste aceste chestiuni ar fi nerezonabil și va pierde procesul. Dacă este să merg la război, nu va fi simplu pentru cei care intră în război cu mine, eu fiind profesor de insolvență, dar nu vreau să ajung acolo. Eu sunt războinic, dar merg la război doar dacă sunt forțat. Sunt un avocat de business care înțelege businessul în felul acesta: dacă se poate rezolva în afara instanței, ar fi perfect.

cursdeguvernare.ro: La sfârșitul celor 40 de zile când veți înainta acel raport de insolvență, ce fel de decizii poate lua Guvernul?

Gheorghe Piperea: Guvernul nu mai are nicio decizie de luat, pentru că în calitate de acționar majoritar va fi reprezentat de administratorul judiciar.

Singurele decizii pe care le va lua sunt de politică economică și singurele discuții pe care le va face pe acest raport vor fi cele cu FMI.

Acționarul majoritar, presupunând că va da acel împrumut mâine sau poimâine, va putea să fie parte, participant în această discuție în calitate de creditor sau statul va putea să controleze această procedură ca și creditor pe cele 400 de milioane de euro, dar nu ca acționar. Are tot dreptul din lume să-și numească pe cine vrea acolo, să orienteze Oltchim către faliment sau către reorganizare. Evident că se va merge către reorganizare. Dar doar ca și creditor, nu ca acționar.

cursdeguvernare.ro: Dumneavoastră sunteți convins că Oltchim, după reorganizare și curățire de probleme, va merge în producție și va intra pe piață din nou?

Gheorghe Piperea: Nu vă pot spune că sunt convins, pentru că s-ar putea să veniți peste un an și să-mi spuneți ”Erai convins că salvezi Oltchimul și nu se poate”.

Vă spun doar că îmi doresc acest lucru și nu ca cetățean român, contribuabil, ci doar ca specialist în insolvență, care vrea să creeze un model prin care și alte companii mari – în special cele publice – să încerce să se restructureze, să se redreseze. Este o mare provocare pentru mine și o mare oportunitate.

cursdeguvernare.ro: Cuplarea cu Arpechim mai este o soluție?

Gheorghe Piperea: Din câte știu, Arpechim este una dintre marile probleme ale Oltchim. Părerile sunt împărțite, unii specialiști spun că Arpechim trebuie închis, că nu are niciun viitor. Directorii din fabrică cu care am apucat să vorbesc spun că, prin investiții destul de consistente, acest Arpechim, care însemană cam 60% din activitatea Oltchim, poate să devină profitabil într-un anumit număr de ani.

Probabil voi sesiza Consiliul Concurenței privind alimentarea Oltchim cu propilenă

cursdeguvernare.ro: Mai există produse vandabile de la Oltchim cu care să reintre pe piață combinatul?

Gheorghe Piperea: Da. Tocmai acesta este marele avantaj. Fiind singurul combinat de acest gen și de aceste dimensiuni din Europa de Sud-Est, Oltchim are o piață de desfacere enormă, sunt piețe tradiționale ale Oltchim și piețe care pot să fie penetrate. De exemplu, în Turcia se pot vinde mai ales materialele de construcții ale Oltchim, profilele pentru geamurile termopan sunt din PVC-ul făcut la Oltchim.

cursdeguvernare.ro: Da, dar pentru o serie de produse are nevoie de etilenă și de propilena de la Arpechim.

Gheorghe Piperea: La un moment dat, vom pune în discuție și problema aceasta. Propilena vine de la o societate care este furnizor indispensabil și care ia propilena de la un furnizor rus în condițiile în care doi furnizori români au fixat prețul pe tona de propilenă cu vreo 300 de euro mai mult decât prețul de la rus. Asta din motiv că le trebuie lor propilena și nu vor s-o vândă la Oltchim. Și Oltchim a reușit cumva să obțină această propilenă de la rus. Foarte interesant din perspectiva practicilor concurențiale, pentru că mie mi se pare că este o practică anticonciurențială să spui ”Dacă vrei să iei de la noi, dai cu 300 de euro mai mult decât ai da la rus”. Nu întotdeauna cauzele insolvenței unui mare combinat sunt la manageri, la căpușe… Mai sunt și unele chestii din acestea anticoncurențiale.

cursdeguvernare.ro: Sugerați că cineva a avut interes să pună Oltchim într-o situație dificilă?

Gheorghe Piperea: Nu sugerez. În momentul când voi avea acel raport, vă voi spune și voi face public chestia asta și probabil că o să și sesizez Consiliul Concurenței. Este foarte ciudat.

cursdeguvernare.ro: Domnule Piperea, cum se face că dumneavoastră, practicienii în insolvență, sunteți un cerc restrâns care obține toate contractele mari și cele mai scumpe?

Gheorghe Piperea: Explicația este aceeași ca și în avocatură: cei mai buni și mai experimentați sunt implicați în dosarele cele mai mari, cu cei mai mulți bani. În orice caz, noi, practicienii în insolvență, suntem mai puțini decât avocații. Dacă avocații sunt 30.000, noi suntem 3.000 și dintre aceștia probabil că 500-600 lucrează efectiv în insolvență. Iar dosarele mari sunt atribuite unui număr mic de firme din cel puțin două motive: în primul rând, dosarele mari sunt complexe și nu se pot face de către cabinetele individuale. Un Oltchim nu se poate administra de către un cabinet individual de insolvență. Ăla va fi mâncat cu fulgi cu tot de traderi, de contractanți, de autorități locale. Apoi, în ultimii 5-6 ani, administratorul judiciar este numit de bănci și de creditorii mari, care au deja liste scurte cu oameni cu care lucrează în mod obișnuit.

Este extrem de important mai ales în dosarele acestea de insolvență, care sunt dosarele unor scandaluri, să ai o anumită predictibilitate, adică să știi cam la ce să te aștepți de la un administrator judiciar sau lichidator. Și de aceea sunt liste scurte de 10-20 de firme care iau dosare foarte mari.

***

Cele 4 tipuri de datorii ale Oltchim și strategia lui Piperea pentru fiecare

Oltchim Râmnicu Vâlcea are datorii scadente de 603 milioane de euro, din care:

• Datoriile la statul român. Oltchim are datorii de 250 de milioane de euro la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) și încă 150 de milioane de euro la Electrica. Administratorulul judiciar Piperea vrea sa statul român să șteargă datoriile în procedura de insolvență, pentru a se evita sancțiuni ale Comisiei Europene pe motiv de ajutor de stat anticoncurențial.
• Datoriile către bănci. Oltchim are datorii la bănci de circa 200 de milioane de euro. În caz de faliment al Oltchim, băncile vor pierde jumătate din creanțe, susține Piperea. Astfel, el vrea să atragă băncile cu expunere pe combinat într-o nouă schemă de finanțare a unui investitor care să preia un nou Oltchim, format în urma procedurii de reorganizare.
• Datorii către furnizorii indispensabili. Pentru creanțele anterioare furnizorii indispensabili trebuie să stea la coadă și eventual să accepte tăieri drastice de creanțe și să furnizeze materii prime noului Oltchim. ”Ei trebuie să decidă dacă sacrifică o parte din creanță în favoarea unei relații viitoare cu Oltchim, din care, dacă Oltchim își revine, pot să câștige”, a spus Gheorghe Piperea.
• Datorii către furinozorii care pot fi înlocuiți. ”Foarte rar se întâmplă ca în planul de reorganizare să se prevadă ceva de 15-20% din creanțe plătite creditorilor chirografari. De regulă, însă, plățile sunt zero. Ei sunt principalii perdanți, principalii sacrificați. Lor li se adaugă și acționarii mici și semnificativi”, a explicat Piperea.