sâmbătă

4 mai, 2024

8 ianuarie, 2024

Directoarea generală a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache (foto), a cerut luni Ministerului Sănătăţii recunoașterea stării de urgenţă generată de lipsa de personal, precum şi elaborarea unui plan de ocupare a posturilor pe un an de zile, așa cum s-a procedat în pandemie.

Conform Federației Sanitas, deficitul de personal din sistemul de sănătate este de aproximativ 30.000 de persoane (medici și asistente). Coaliția de guvernare a promis anul trecut deblocarea a jumătate din acest necesar, însă nu a făcut acest lucru.

Solicitarea a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă ce a urmat unei ședințe speciale a Administrației, la care au participat aproximativ 100 de medici din spitalele din Capitală subordonate ASSMB, dar și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ai sindicatelor din sănătate.


„În numele pacienţilor, dar şi al personalului din spitale, cerem un plan naţional pe termen mediu şi lung de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave. Cerem Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal din sistem şi să facă o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate pe o perioadă determinată de un an de zile, similar procedurilor din pandemie. De asemenea, cerem modificări ale procedurilor de aprobare a nevoilor din sănătate, pe baza memorandumului. Singura entitate competentă, în măsură să evalueze fundamentarea nevoilor în sănătate, este Ministerul Sănătăţii, şi nu alte ministere”, a declarat Oana Sivache.

Referirea la alte ministere este o trimitere la declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și premierul Marcel Ciolacu, care declarau săptămâna trecută că Ministerul Finanțelor și trebuie să coopereze cu MS, iar acesta din urmă și Ministerul Dezvoltării trebuie să inventarieze necesarul de personal din spitale, pentru ca ulterior să fie aprobat un memorandum de aprobare a angajărilor.

(Citește și: Guvernul trebuie să deblocheze posturile din Sănătate – 4.000 de medici au finalizat rezidențiatul, dar nu se pot angaja)

Radu Ţincu, medic de Terapie Intensivă şi Toxicologie la Spitalul Floreasca, a declarat în aceeași conferință de presă că deficit de personal există şi în spitalele Ministerului Sănătăţii, nu doar în cele aflate în subordinea administrațiilor locale: ”Cred că pot să spun cu responsabilitate, niciun spital din România nu are organigrama completă pentru personalul medical, discutăm de medici, asistenţi, sau infirmiere. În anumite zone ale ţării nu există linii de gardă pentru anumite specialităţi”.

Avertismentul șefei ASSMB: Din cauza unor aparente economii la buget se poate ajunge la situații limită

„Astăzi s-a tras un semnal de alarmă, întrucât blocajul din sănătate, generat pe motive financiare, dar sub o aparentă economie, a dus de fapt atât la pierderi de personal, cât şi la pierderi pentru pacienţi. Ne-am întâlnit astăzi cu dorinţa constructivă de a semnala faptul că încremenirea politicilor de sănătate poate duce la situaţii limită”, a averizat Oana Sivache, director general al ASSMB.

900 de posturi vacante doar în Capitală – Colegiul Medicilor București


La nivelul Capitalei, în spitalele aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii sunt neacoperite aproximativ 500 de posturi de medici, iar în spitalele coordonate de ASSMB există 390 de posturi vacante, conform Colegiului Medicilor din Municipiul București.

„În calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, fac un apel către autorităţile competente să identifice cât mai rapid soluţii pentru deblocarea posturilor şi organizarea de concursuri conform procedurilor legale. Această măsură ar facilita inclusiv integrarea în sistemul public de sănătate a celor care au terminat Rezidenţiatul şi au promovat examenul de specialitate, oferindu-le posibilitatea de a-şi găsi locuri de muncă. Astfel, unităţile medicale publice şi-ar putea acoperi deficitul de medici, completându-şi schemele de personal”, a declarat sâmbătă prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.

Situaţii dificile se întâlnesc în această perioadă mai ales în Camerele de Gardă ale unor unităţi medicale, din cauza numărului insuficient de medici, avertizează CMMB.

Colegiul Medicilor din București a lansat sâmbătă un apel către guvernanți să acorde fondurile necesare, întrucât România dispune de rezerva de specialiști necesară pentru a-și acoperi deficitul, specialiști care vor fi obligați să plece din țară, dacă posturile libere nu sunt scoase la concurs.

„Ne confruntăm cu un paradox. Avem mare nevoie de medici, există locuri neocupate în spitale, avem şi medicii, cel puţin din perspectiva celor care au terminat Rezidenţiatul, dar angajările sunt blocate. Medicii tineri îşi doresc să rămână în ţară şi vor opta pentru locuri de muncă în unităţi medicale în care să poată performa”, a declarat Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din Capitală.

Săptămâna aceasta vor fi aprobate memorandumurile, potrivit ministrului Alexandru Rafila

Spitalele pot iniția procedurile pentru concursurile de angajare, întrucât săptămâna aceasta vor fi aprobate memorandumurile pentru deblocarea posturilor din rețeaua de sănătate, a declarat sâmbătă ministrul Alexandru Rafila.

”Din ceea ce am discutat cu domnul prim-ministru, în săptămâna care vine atât memorandumul de la Ministerul Sănătăţii cât şi memorandumul de la Ministerul Dezvoltării pentru spitalele de la autorităţile locale inclusiv municipiul Bucureşti vor fi deblocate şi vor fi semnate, aprobate şi imediat unităţile sanitare pot organiza concurs”, a ţinut să precizeze Rafila. El a mai spus că crede că ministrul de Finanţe a înţeles situaţia şi a arătat că a existat şi o lipsă de informare legată de numărul total de medici din sistem. ”Eu cred că domnul ministru Boloş acum a înţeles situaţia pe de-a-ntregul, a fost o lipsă de informare legată şi de numărul total de medici din sistemul de sănătate sunt 55.000 şi mai trebuie să angajăm, pentru că sunt specialităţi deficitare”, a explicat ministrul Sănătăţii, dând ca exemplu unităţile de primiri urgenţe, camerele de gardă dar şi alte specialităţi, terapie intensivă sau boli infecţioase microbiologie, care au nevoie de medici ca să poată să facă un act medical de calitate.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: