SUA au alocat 3,4 miliarde de dolari ca ajutor aliaților lor din Europa Centrală și de Nord ca răspuns la „provocarea rusă”, a anunțat John Kerry într-o conferință de presă organizată joi, cu numai două săptămâni înainte ca administrația Barack Obama să fie înlocuită de cea a lui Donald Trump, care și-a exprimat deja intenția de a îmbunătăți relația cu Federația Rusă.
„Am susținut ferm Ucraina democratică și ca replică la provocarea rusă am oferit asistență aliaților noștri din Europa Centrală și de Nord”, a spus Kerry, citat de Unian, agenția ucraineeană de presă.
Cele 3,4 miliarde de dolari, a mai spus el, sunt necesare pentru a ajuta aceste țări să-și garanteze securitatea și să-și consolideze sistemul de apărare, în contextul agresiunii ruse în Ucraina.
SUA trebuie să se plaseze în fruntea comunității internaționale pentru a sprijini poporul ucrainean și a susține sancțiuni împotriva Rusiei pentru acțiunile sale ilegale, a explicat secretarul de stat american.
Anterior, scrie Unian, el a declarat că „resetarea” relațiilor dintre Moscova și Washington în perioada 2009-2013 a adus unele „beneficii concrete” în domeniul controlului armelor nucleare, precum și în ceea ce privește „organizarea rutelor de aprovizionare” a trupelor americane din Afganistan.
În opinia sa, SUA și Rusia „și-au păstrat capacitatea de a lucra împreună”, în interes comun, „în unele domenii separate”, dând ca exemplu coordonarea acțiunilor în Arctica și acordul asupra programului nuclear iranian.
Cu toate acestea, a atras atenția John Kerry, există dificultăți și divergențe într-o serie de probleme între cele două părți. Intervenția Rusiei în Siria și „atacurile cibernetice fără precedent” din timpul campaniei electorale prezidențiale din SUA reprezintă o „provocare la adresa relațiilor bilaterale”.
Reaminitm că Statele Unite au expulzat la sfârșitul anului 35 de diplomați de la Ambasada rusă din Washington și de la Consulatul din San Francisco, ca răspuns la ingerința Rusiei în alegerile przidențiale din 2016.
„Am sancționat nouă entități și persoane individuale: GRU și FSB, două dintre serviciile de informații ruse; patru ofițeri ai GRU; și trei companii care au oferit sprijin material în operațiunile cibernetice ale GRU.
În plus, secretarul trezoreriei va anunța numele a doi cetățeni ruși care au folosit mijloace informatice pentru a disimula fonduri și informații de identificare personală.
Departamentul de Stat închide două sedii rusești, în Maryland și New York, folosite de personalul rusesc în scopuri de spionaj, și declară „persona non grata” 35 de agenți ruși de informații.
În fine, Departamentul pentru Securitate Internă și FBI vor declasifica informații tehnice despre activitatea informatică a serviciilor ruse civil și militar pentru a ajuta, în SUA și în străinătate, la idenficarea, depistarea și contracararea campaniei globale a Rusiei de activități informatice rău intenționate”, a declarat președintele Barack Obama pe 29 decembrie, când a prezentat măsurile fără precedent luate pentru a sancționa amestecul Rusiei în alegerile pentru Casa Albă.