România se specializează tot mai mult la capetele spectrului de cerere. Produse de foarte bună calitate pentru piețele externe și produse cu preț minim pentru piața internă. La care se adaugă foarte multe componente incluse în produse cu raport optim preț/calitate, dar care apar în final sub alt cod de țară decât cele utilizate de țara noastră ( 594 și 642 la începutul celor 12 cifre de sub codul de bare).
Cu alte cuvinte, exploatăm breșele identificate între ofertele deja consolidate și exportăm diferențialul de salarii dintre Occident și piața autohtonă a muncii.
Din păcate, nu putem face față decât acolo unde ne ajută tehnologia să exploatăm cu costuri încă relativ mici priceperea forței de muncă, sau unde realizăm produse cu valoare adăugată mică și cheltuieli de realizare reduse.
Una peste alta, producția din România Nu este orientată spre clasa mijlocie, iar produsele autohtone sunt, îndeobște, surclasate de cele realizate la nivel regional de fostele colege de bloc estic, Polonia, Ungaria, Cehia sau Slovacia. Aflate înaintea noastră pe calea apropierii nivelului de trai față de cel din Occident, ele propun sortimente mai bine adecvate consumatorilor români cu venituri în creștere.
(Citiți și: ”Partenerii României și balanța comercială: Tot deficitul rezultă din comerțul cu 6 țări. Ungaria, înaintea Rusiei și Chinei”)
Firmelor autohtone le rămâne la dispoziție mai ales cererea din partea consumatorilor cu venituri foarte reduse. Ori, baza acestora se îngustează treptat în timp, simultan cu lărgirea bazei de clienți cu venituri medii și cu diversificarea gusturilor. Din păcate, producția de masă la prețuri foarte reduse implică și restricții de ordin sortimental.
Desigur, mediul de afaceri local se adaptează la noile provocări, dar trebuie să o facă în condiții defavorabile în raport cu cel din țările menționate. Atât la nivelul finanțării producției, unde dobânzile sunt mai mari și condițiile impuse mai restrictive, cât și din motive logistice (vezi infrastructura deficitară) sau al dificultăților de management ( de la pregătirea cadrelor de conducere și până la corupția din mediul public).
Datele definitive publicate de INS pentru primele trei trimestre din anul 2013 arată că România are o problemă de competitivitate cu consecințe în dezechilibrarea schimburile externe nu față de cele patru mari puteri economice ale UE, ci față de cele patru competitoare directe colege de fost bloc economic estic.
Datele atestă inadecvarea producției autohtone pentru nivelul de peste 60% din PIB/locuitor față de media UE, nivel la care ar trebui să intrăm în zona euro (comparativ cu circa 50% cât avem în prezent). Cele patru mari economii ale UE ne produc un deficit de doar 6% din cel total, cifrat la 4.163,3 milioane euro și sub cel indus de oricare din cele patru foste colege din CAER.
Mai mult, acestea din urmă cumulează aproape 80% din deficitul extern rezultat din schimbul de mărfuri, ceea ce ridică problema unei decizii strategice. Ne specializăm pe capetele de gamă calitativă, la prețuri mai ridicate pentru calitate foarte bună și la prețuri mici pentru un minimum de calitate ? Sau încercăm să intrăm în concurență reală la nivel regional pentru a prelua cote senificative creșterea pieței interne?
Lucrurile sunt complicate de faptul că, în multe cazuri, deciziile sunt luate de firme multinaționale prezente în mai multe țări din regiune, care își optimizează fluxurile materiale și financiare independent de interesele naționale. Eventualele strategii de dezvoltare nu pot decât să le îndrepte indirect în direcția dorită de statul român.
În schimb, prin adecvarea și calibrarea politicii de protecție socială, se poate activa canalul cererii pe care să se plieze oferta pentru diverse produse. Unde, mai ales în zona de început de sofisticare, România are o dimensiune implicită ( prin masa de potențiali clienți) nu doar sub cea din Polonia dar și sub cea din țări mai mici precum Ungaria, Cehia sau Slovacia.
Desigur, nu se pune problema echilibrării punctuale a schimburilor. Putem merge pe compensarea plusurilor pe unele relații cu minusurile din alte relații, dar cu o limită rezonabilă. De pildă, când sesizăm că deficitul cu Polonia se situează peste cel din schimburile cu cei mai importanți doi parteneri comeciali sau vecina de două ori mai mică Ungaria a ajuns deja să ne aducă un deficit mai mare decât Germania, Italia și Rusia la un loc înseamnă că avem o problemă și ar trebui să ne ajustăm.
Urmărește-ne pe Google News
5 răspunsuri
Am înţeles că există multe cazuri în care importăm mult din Ungaria la preţuri mărite ceea ce exportăm acolo. În ce măsură afectează fenomenul calitatea datelor şi deficitul comercial?
Problema cu Polonia si mai ales cu Ungaria e simpla. Deficitul mare in relatiile comerciale cu acest tari reprezinta, in mare, un deficit cu transnationalele care care si-au creeat, acolo, filiale. Firmele romanesti care importa de la aceste transnationale, o fac prin intermediul acestor filiale. Ulterior acest deficit devine si deficit al Ungariei si Poloniei catre tari din Vest. De exemplu, o firma cumpara marfuri de la o filiala din Ungaria a unei transnationale. Deficit Ro, excedent Hu. La randul ei, filiala cumparase marfurile de la firma mama din Olanda, sa zicem. Deficit Hu, excedent Nl. Per total comert pe aceasta filiera, Romania face deficit, Ungaria este la zero, iar Olanda face excedent.
Avantajul tarilor gazda de filiale de transnationale este ca, totusi, o mica parte din banii plimbati raman la ele. Exemplul meu a fost usor simplificat pentru o intelegere mai usoara.
Mulţumesc pentru răspuns! Nu m-am gândit la asta; am crezut că veţi pomeni ceva de „afaceriştii” care exportă marfă în Ungaria (deci sunt scutiţi de plata TVA), pentru a o importa la preţuri mărite. Nu am trimiteri la îndemână pentru exemple, dar poate cunoaşteţi sau aţi auzit de fenomen.
daca aveti exemple concrete sau dovezi, abia le asteptam.
Comentariul meu a plecat de la un exemplu concret. Am o retinere in a-l face public.
Dar e clar ca transnationlele si-au deschis filiale in tarile din primul val. Acestea deservesc tarile din al doilea, al treilea val. Asa cum la nivel intern, majoritatea filialelor firmelor transnationale se concentreaza in Bucuresti si obtin, din aceasta cauza, grosul PIB-ului, in raport cu provincia, fenomenul se petrece si pe plan international similar. Repet, am generalizat pornind de la cazuri cat se poate de concrete. Puteti face o cercetare, care pe mine ma depaseste, a filialelor de transnationale din Ungaria care exporta in Romania.
Cele bune.