Majoritatea managerilor din construcții și servicii se așteaptă la scăderea activității până la sfârșitul anului, iar cei din industrie și comerț sunt mai degrabă pesimiști, potrivit rezultatelor anchetei de conjunctură a Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri.
Constructorii își reduc activitatea, deși meteorologii se așteaptă temperaturi peste media perioadei și la încă o iarnă blândă.
INS interpretează răspunsurile managerilor la sondaj după metodologia soldului conjunctural procentual, care este diferenţa dintre procentajul celor care au ales varianta pozitivă şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
Astfel, soldul conjunctural al activității din construcții este de -17 %, ceea ce înseamnă o scădere mai puternică decât cea aferentă plajei de valori dintre -6% și -15%, considerată „moderată”.
Managerii pesimiști din industrie au înclinat soldul conjuctural al sectorului până la -4%, ceea ce înseamnă „relativă stabilitate”, după interpretarea INS, calificativ alocat plajei de valori dintre -5% și +5%, conform metodologiei.
Sectorul auto salvează industria
Sectorul auto contribuie decisiv la „relativa stabilitate” a industriei prelucrătoare, care ar fi intrat în zona scăderii puternice fără aportul auto la medie.
„Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor” a înregistat un sold conjunctural de +22% (plaja de creștere / scădere este între ±16% și ±40%).
Raportul INS mai citează doar soldul conjunctural pozitiv al ramurii de fabricare a tutunului (+33%) și pe cel al ramurii „produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice” (+26%).
Comerțul suferă dar nu se predă
O „relativă stabilitate” mai degrabă pesimistă indică și răspunsurile managerilor din comerțul cu amănuntul, cu un sold conjunctural de -1%.
Managerii din comerț vor crește, totuși, comenzile către furnizori (sold +8%) și se așteaptă la creșterea prețurilor de vânzare (+16%).
În schimb,manageri din servici mai speră, în ciuda prăbușirii HORECA, a transporturilor aeriene și a culturii.
Scorul total al serviciilor este încă cel al unei „scăderi moderate” (sold conjunctural de -9%), în ciuda „scăderii accentuate” a activităților „de creație și interpretare artistică (-99%), transporturi aeriene (-95%) și activitățile hotelurilor și a altor facilități de cazare (-49%)”.
Doar managerii din comerț se așteaptă să mai angajeze pesronal până la sfârșitul anului (sold +21%). În industrie numărul salariaților va scădea moderat (sold -6%), iar în servicii, soldul conjunctural privind angajările este mult mai negativ (-16).
Tabloul tendințelor
Tendințele s-au deteriorat pentru perioada octombrie – deceembrie, față de perioada septembrie – noiembrie, potrivit interpretărilor anchetei INS.
INS lucrează cu următoarele praguri de interpretare a soldurilor conjuncturale:
- până la ± 5% relativă stabilitate;
- de la ± 6% până la ±15% creştere moderată, respectiv scădere moderată;
- de la ±16% până la ± 40% creştere, respectiv scădere;
- peste ±40% creştere accentuată, respectiv scădere accentuată.
Anchetele s-au efectuat pe baza unor eşantioane reprezentative în domeniul industriei prelucrătoare (2.382 agenţi economici), construcţiilor (1.255), comerţului cu amănuntul (2.490) şi serviciilor (2.860).
Mărimea eşantioanelor a fost stabilită astfel încât eroarea de estimare maxim admisă să fie de ±5% la nivel total sector.