29 noiembrie, 2022

Activele din România puse în vânzare de ENEL sunt estimate la circa 1,8 – 1,9 miliarde de euro, iar cel mai probabil candidat este grupul energetic Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie de profil din Grecia, potrivit surselor citate de publicația greacă Banking News.

Tranzacția ar putea fi încheiată chiar în februarie sau martie anul viitor și consultantul PPC ar putea fi Goldman Sach, care a asistat grupul elen la majorarea de capiotal cu 1,3 miliarde de euro. PPC ar putea concura cu fondurile de investiții în energie Brookfield Asset Management (Canada) și Amber Infrastructure (Regatul Unit).

Candidatura PPC este cu atât mai probabilă cu cât directorul general al PPC, Giorgios Stassis,  cunoaște bine Enel România, pentru că a fost șeful Enel România, în perioada 2016-2019, precum și vicepreședinte al asociației investitorilor străini.


PPC este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică din Grecia, având 6 milioane de clienți și o bază de active reglementate de 3 miliarde de euro. Compania operează și capacități de producție  de 10,4 milioane kW.

Brookfield Asset Management este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții în instrumente alternative din lume, cu active în administrare de peste 750 miliarde dolari.

Amber Infrastructure Group administrează active de peste 10 miliarde de euro, mai ales în infrastructură. Fondul coordonează și Three Seas Initiative Investment Fund (FI3M), printre cofondatorii căruia se numără și EximBank, în numele Guvernului României.

Ce vinde Enel în România

Enel a anunţat că vrea să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari), inclusiv din România, unde nu ar mai avea potențial de creștere, potrivit declarației lui Francesco Starace, directorul general al grupului italian.


Motivul principal este însă reducerea datoria netă, astfel încât resursele financiare să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări.

În România, Enel are trei filiale de distribuție în Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, cu o rețea de aproape 128.000 km și circa 3 milioane de clienți, pentru care lucrează 3.100 de angajați.

Prin Enel Energie și Enel Energie Muntenia  furnizează electricitate și are în ofertă și gazele naturale.

Enel Green Power România este unul dintre marii producători de energie regenerabilă din România, cu o capacitate instalată de 534 MW prin parcurile eoliene și fotovoltaice din  Dobrogea, Banat, Oltenia și Muntenia.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: