duminică

21 aprilie, 2024

29 ianuarie, 2019

Acționarii Bursei de Valori București (BVB) au aprobat în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor înființarea contrapărții centrale (CCP) locale, un proiect în valoare totală de 16 milioane de euro, din care contribuția BVB va fi de maximum 10 milioane de euro.

”Costurile de tranzacționare nu vor crește nici pentru brokeri, nici pentru clienți. Investitorii vor avea posibilitatea de a tranzacționa mai multe strategii de investitii și, pe măsură ce piața se va dezvolta, chiar ne propunem să reducem tarifele”, a declarat Adrian Tănase, CEO BVB.

Noua entitate va contribui la diversificarea gamei de produse cu instrumente financiare derivate și va putea conduce la dublarea valorii medii zilnice de tranzacționare.


Cel mai important rol al CCP va fi cel de garantor al integrității pieței prin reducerea riscului de contrapartidă.

Pe lângă tranzacțiile desfășurate pe piețele administrate de BVB pentru acțiuni, obligațiuni, derivate financiare, proiectul CCP va oferi chiar din prima etapă a lansării sale servicii de compensare pentru tranzacții desfășurate în piața energiei.

Tot din prima etapă, vor fi disponibile instrumente financiare de tip futures având activ suport energia electrică. Parteneriatul dintre BVB și OPCOM (Operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România) va permite obținerea de profit începând cu anul al doilea de activitate, potrivit scenariului de bază al proiectului. Săptămâna trecută, Victor Ionescu, directorul general al OPCOM, a declarat că instituția pe care o reprezintă va participa cu cel puțin 20% la capitalul social necesar înființării CCP.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: