joi

25 aprilie, 2024

7 februarie, 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut o întâlnire de lucru cu omologul sârb, la Moravița, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectul viitoarei autostrăzi Timișoara-Belgrad, un acord în acest sens urmând să fie semnat luna viitoare, în Serbia, informează Rador, potrivit G4Media.

“Spuneam în urmă cu două săptămâni că mai există câteva lucruri care trebuie să fie depășite pentru ca proiectul să intre pe făgașul normal, să putem face licitația pentru execuție și să intre în etapele următoare. Au fost depășite, iar în următoarele două săptămâni urmează să se finalizeze acordul bilateral dintre România și Serbia, astfel încât la vizita mea de la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, pe care o voi avea la Belgrad, să pot semna acest acord bilateral cu omologul sârb, iar ultimele semne de întrebare legate de realizarea acestui proiect să fie înlăturate și să intrăm în linie dreaptă pentru realizarea lui”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a garantat că drumul de legătură între cele două orașe nu va fi unul de tip expres, în partea română, cu câte o bandă pe sens, ci va fi o autostradă.


Valoarea studiul de fezabilitate trece de 14 milioane de lei și este finanțat prin POIM 2014-2020, cu 85% contribuție UE și 15% contribuție proprie.

Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 32 de luni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: