vineri

29 martie, 2024

9 mai, 2016

achimas cadariuPatriciu Achimaș-Cadariu a explicat într-o conferință de presă că și-a depus mandatul în urma unor diferențe de abordare apărute între el și premier.

„În această dimineaţă, am avut o discuţie cu premierul Dacian Cioloş, au existat diferenţe de abordare, motiv pentru care am decis să îmi înaintez demisia”, a declarat Patriciu Achimaş Cadariu.

El a explicat că testele de sanitație au fost decise pentru că principala sa preocupare era siguranța pacienților: “Principala noastră preocupare este siguranţa pacientului, tocmai de aceea am decis să facem cele mai rapide probe, pentru a putea corecta lucrurile acolo unde puteau apărea probleme”, a mai spus fostul ministru.


El și-a justificat lipsa unui control rapid privind concentrația biocidelor furnizate de Hexi Pharma, spunând că analize în laboratoare neacreditate „poate să coste România”, în sensul că ministerul ar putea fi dat în judecată.

Achimaș-Cadariu avea însă și posibilitatea de a trimite în străinătate probe din acești controversați dezinfectanți.

„A apărut în spaţiul public informaţia că aş fi minţit, că au fost mai multe interpretări, ele se referau la cele 5% din totalul testelor de sanitaţie”, a adăugat fostul ministru, respingând acuzația.

La anunțarea rezultatelor testelor de sanitație, prin care a fost controlată eficiența dezinfectanților folosiți, Patriciu Achimaș-Cadariu spunea că mai puțin de 5% din teste au ieșit neconforme –  150 de probe din cele 3.526 recoltate. El a refuzat în acel moment să prezinte lista spitalelor, invocând ca scuză derularea anchetei Parchetului General.


Vineri, lista a fost dată publicității și atunci s-a constatat că cele 150 de probe erau din 50 de spitale (din totalul de 280 de unități în care s-au făcut teste de sanitație), ceea ce înseamnă că peste 17% din spitalele verificate aveau probleme.

Patriciu AChimaș-Cadariua mai spus luni, în conferința de presă, că probleme sistemice precum cea referitoare la infecțiile spitalicești și dezinfectanții necesită o perioadă lungă de reformă, 8 – 10 ani, nu pot fi rezolvate într-un interval ca cel avut la dispoziție de un ministru într-un guvern numit pentru un an.

În conferința de luni, el a amintit mai multe programe inițiate de Ministerul Sănătății cât timp a condus această instituție.

Premierul Cioloș, interimar la Ministerul Sănătății

Premierul Dacian Ciolos a decis luni, în urma discuției cu președintele Klaus Iohannis, să preia interimatul de la Ministerul Sănătății, în urma demisiei lui Patriciu Achimaș-Cadariu. Astfel, spune un comunicat al Guvernului, premierul “va asigura continuitatea măsurilor necesare în sectorul de sănătate”.

Achimaș-Cadariu și-a depus mandatul luni, în timpul primei reuniuni a grupului de lucru al premierului pentru elaborarea Planului tactic din sistemul de sănătate.

La întâlnire au participat secretarii de stat ai Ministerului Sănătății, reprezentanți ai Cancelariei și coordonatori ai principalelor instituții de cercetare din sănătate, cadre didactice, coordonatori ai ONG-urilor de profil, experți și consultanți din sectorul medical.

Pe termen scurt, va fi abordată problema infecțiilor intraspitalicești și se va analiza abordarea administrativă actuală, în vederea realizării modificărilor necesare (ordine de ministru, HG, modificări legislative) pentru un mai bun control profilactic al domeniului.

Pe termen mediu, pornind de la documentele de analiză și strategiile de sistem deja elaborate, grupul va contribui la constituirea unui cadru de reformă reală în sectorul de sănătate.

Testele de sanitație

  • Testările efectuate se numesc de sanitație și se realizează luând probe de pe mâini, instrumente, mobilier și alte suprafețe, după ce a fost folosit dezinfectantul.
  • Analizele au fost făcute în laboratoarele spitalelor, ale direcțiilor de sănătate publică și în laboratoare private.
    A fost folosită metodologia standard acreditată în acest moment în România, a explicat ministrul
  • În total a fost vorba de câteva sute de laboratoare, toate acreditate pentru astfel de teste

Rezultatele

  • au fost recoltate 3.526 probe, unele sunt în curs de efectuare
  • în aproape 5% din cazuri, aproximativ 150 de probe, testele au arătat că biocizii (dezinfectanții) nu au reușit să elimine microorganismele împotriva cărora sunt folosiți
  • în spitalele cu teste care au arătat că dezinfectanții sunt ineficienți, “s-au luat toate măsurile prevăzute de lege”
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: