Zilele acestea, parcǎ mai mult decît oricînd, am resimțit starea, halul ar spune mulți, în care a ajuns presa româneascǎ. Cum ar spune taicǎ-meu: e de-a dreptul pur și simplu.
Moartea lui Sergiu Nicolaescu a fost ca un revelator pentru situația mass media. Intensitǎți de tabloid isteric, confundarea relatǎrii cu opinia, știri inventate, patimǎ dincolo pînǎ și de deja acceptatul nivel de bezmeticealǎ balcanicǎ în care ne scǎldǎm.
Avem de-a face cu douǎ fenomene care se întrepǎtrund, care din nefericire își potențeazǎ faza, cum ar spune fizicienii ori electricienii cînd umblǎ la transformatorul de înaltǎ tensiune.
Pe de o parte, e vorba despre inevitabilul și ireversibilul proces de democratizare a informației, despre care vǎ vorbeam cu ceva timp în urmǎ cînd clamam cu gura plinǎ moartea presei din România. Mama ei, cǎ meritǎ sǎ moarǎ. Și pe urmǎ vine Mǎrgineanu și ne corectește. Stai, bre cǎ nu e așa. Presa nu e moartǎ, presa se transformǎ.
Pe mǎsurǎ ce costul de intrare în sistem scade, datoritǎ dezvoltǎrii tehnologice, granițele dintre jurnalismul de profesie și jurnalismul de conjuncturǎ se șterg. Cetǎțeni entuziaști – y compris scriitorul acestor rînduri, care pe persoanǎ fizicǎ nu este jurnalist de meserie, însǎ se strǎduie sǎ înnegreascǎ cu cernealǎ ecranele calculatoarelor cu blogul sǎu – fac concurențǎ canalelor consacrate de comunicare publicǎ, intrînd în competiție de rating și de content, vestitele neologisme barbare care încet-încet intrǎ în limbajul de zi cu zi.
Și cum avem de-a face cu cea mai rarǎ resursǎ avutǎ la dispoziție: timpul, ce se cîștigǎ înspre partea de jurnalism amator se pierde înspre partea de jurnalism profesionism. Cum nu avem douǎ guri sǎ mîncǎm și de-aia și de-ailantǎ, la fel nu avem douǎ vieți sǎ consumǎm și bloguri, și TV. Și atunci sîntem puși în situația sǎ alegem – principiul de bazǎ din economie de cost de oportunitate.
Pentru a face fațǎ acestei presiuni, canalele mainstream de presǎ recurg la soluția otrǎvitǎ și dulce, cum de altminteri mai în toatǎ lumea s-a întîmplat la fel: recurg la tabloidizare.
Mai tare, mai repede, mai sclipitor. Superficial, dar vraiște. Sǎ fie cu țîțe! Sǎ fie cu bani! Sǎ fie cu sex! Sǎ fie cu violențǎ! Dar mai ales și mai ales, sǎ fie cu bîrfǎ! Alea care știm noi cǎ vînd.
De la Domnu Dǎnuț încoace și al sǎu inconfundabil OTV, încet-încet mai toate se dau pe brazdǎ. Nu numai România TV care acum a fost tǎvǎlitǎ în ditirambe pline de indignare de moraliștii fǎrǎ de rating. Ci și case mai mari: Pro TV, Antenele. Toți au trecut prin febra tabloidizǎrii.
Cea de-a doua cauzǎ a stǎrii mass media în care ne aflǎm acum este tot una despre care am mai discutat pe vestitul și senzaționalul meu blog de jurnalist amator, de inginer care nu se pricepe la vorbe, dar care își face calificarea la locul de muncǎ. E vorba despre mediocritate. Mediocritate în tot ce facem, dar în cazul nostru mai ales în zona educației.
Vînt culegem, semǎnǎm furtunǎ. Dupǎ atîta timp, iatǎ deja 20 de ani de la Loviluția din 1989, de cînd standardele de educație sînt strǎlucite, dar lipsesc cu desǎvîrșire, și de cînd ne-am lǎsat cuprinși de tǎvǎlugul inflației de diplome calpe, neacoperite de competențe profesionale, de tot soiul de telectuali de universitǎți private care și-au dat licența prin corespondențǎ, fǎrǎ sǎ dea pe la cursuri sau sǎ treacǎ prin vreo cumpǎnǎ de examen pe bune, fǎrǎ fițuici, acuma culegem ce-am semǎnat.
Jurnaliști fǎrǎ cunoștințe generale, fǎrǎ mari priceperi profesionale, care învațǎ sǎ scrie știrea cam la un an dupǎ ce au fost angajați în redacție, cǎ la facultate nici vorbǎ. Fîțe de pipițe care compenzeazǎ cu hurii neputința de vorbe. Aproximativi care au renunțat la rigoare, la perseverențǎ, la regulile alea plictisitoare cu obiectivitatea, cu bunul-simț, cu cumpǎtarea, cu precauția, cu verificarea din trei surse, mǎ rog, cele ale buchii profesiei, și își fac știrile de pe Facebook: ce-a mai zis ǎla, ce pozǎ a mai postat ǎstǎlantu.
Aceste douǎ mari curente de adîncime: democratizarea informației și mediocrația profesionalǎ, împletindu-se, fac efect de bombǎ atomicǎ. Sau de bombǎ semi-atomicǎ, pentru cǎ la noi aici în Balcani, ou tout est pris a la legere, nici bomba atomicǎ nu face bum, ci doar fîs.
Get used, mates. O sǎ fie și mai rǎu. Ǎsta e doar începutu… 🙂
4 răspunsuri
Imi pare rau sa o spun, dar aceasta presa de conjunctura nu ar exista fara oamenii onesti care pun umarul la emisiile RTV in fiecare zi ca invitati. Daca oamenii verticali ca dumneavoastra si altii, care doar se pling, ar spune un mare NU invitatiilor acolo, lucrurile s-ar rezolva mult mai simplu. Nu poti tine o emisie de 16 ore numai cu Becali si Vadim Tudor si alti cativa invitati permanenti platiti sa faca circ din orice. Cred ca e acum e un punct de cotitura pentru televiziunea din Romania in ceea ce priveste televiziunile de stiri. Una e audienta si alta e deontologia profesinala. De pinde de fiecare dintre noi ce alegem.
Da domnul Paulada v-am vazut cat mediocrat sunteti!un snob cu greutate!Cam asra-i meitocratia „elitelor” SNOBISM si dorinta de a epata in altceva!
Cum spunea naşul meu: „dar însă totuşi”
Asta e. La noi: „Merge si asa „. E timpul celor care vorbesc mult si nu spun nimic .
Dar sint d-ai nostri.
Ca doar si noi facem parte din democratia lor , adica a uniuni ruropene.