miercuri

27 martie, 2024

12 iulie, 2021

One United Properties la Bursă

Acțiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) și-au început istoria la Bursa de Valori București (BVB) luni, după ce a închis cu succes, vineri, o ofertă publică inițială (IPO) în valoare de peste 259 de milioane de lei.

One United Properties (ONE) a fost (cronologic) a treia listare majoră din acest an, după:

  • Agroland Business Systems (AG), cu o capitalizare de peste 233 de milioane de lei, al cărei grup deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, și
  • Transport Trade Services (TTS), cu o valoare de piață de 591 de milioane de lei (capitalizare bursieră, în funcție de prețul acțiunii), cel mai mare transportator fluvial din România, care are în portofoliu NAVROM Galați.

O ofertă de succes la bursă 


Cele 130,01 milioane acțiuni oferite au fost subscrise integral și, în marea lor majoritate, s-au vândut cu 2 lei/titlu, ridicând valoarea ofertei la 259,11 milioane lei (52,59 milioane euro). În primele 3 zile ale ofertei, pe tranșa investitorilor de retail acțiunile s-au vândut cu 1,94 lei / titlu.

După aproape două ore de tranzacționare, prețul acțiunilor ONE a scăzut de la 2,14 lei / titlu și caută să se stabilizeze la 2,04 lei / titlu, cel mai probabil ca efect al vânzărilor intermediarului menite exact atingerii acestui scop.

(Citiți și: „La Bursă au intrat 5.000 de investitori noi în ultimul trimestru, atrași de creșterea cotațiilor”)

Tranșei investitorilor instituționali i s-a rezervat 63% din ofertă, potrivit datelor funizate de intermediarul ofertei.

BRK Financial Group, singura casă de investiții financiară șlistată de asemeni la Bursă.


Tranșa pentru investitorii de retail cu alocare garantată pentru 26 milioane acțiuni fusese deja subscrisă integral încă din primele 40 de secunde ale ofertei.

Ulterior, s-au alocat pro-rata (proportional cu proporția cererii) 22,10 milioane acțiuni.

Apartamente de lux la Bursa din București

One United Properties este un dezvoltator imobiliar mai ales de proiecte rezidenţiale pe segmentul de lux, dar și de birouri de ultimă generaţie.

Dintre proiectele companiei se remarcă:

  • One Peninsula, unul dintre cele mai scumpe din portofoliul companiei.
  • One Mircea Eliade și One Herastrău Towers din București
  • Neo Timpuri Noi, componenta de birouri a One Cotroceni Park
  • One Verdi Park, Neo Floreasca Lake și One Modrogan, în București.
  • Neo din Mamaia.

Compania a fost fondată de foștii bancheri Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, acum directori executivi şi acţionari majoritari ai companiei.

Recent, Daniel Dines, CEO-ul și co-fondatorul UiPath a cumpărat 5% din acțiunile ONE.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: