vineri

19 aprilie, 2024

15 aprilie, 2021

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că joi că a participat alături de reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la semnarea contractului pentru construirea drumului expres Galaţi – Brăila, pe care s-ar putea circula din 2023.

“Am participat la semnarea contractului pentru construirea (proiectare + execuţie) drumului expres Galaţi – Brăila. Acesta este un proiect-cheie pentru legarea celor două municipii, pentru dezvoltarea întregii zone, inclusiv prin conexiunea la podul suspendat peste Dunăre şi, implicit, la Tulcea”, a scris Cătălin Drulă într-o postare pe Facebook.


Ministrul Transporturilor a menţionat că viitorul drum expres, o alternativă la DN22B, are o lungime de 11 km, va cuprinde 3 poduri, 2 viaducte şi un pasaj şi va fi proiectat, evident, cu 2 benzi pe sens şi cu parapete despărţitor între sensuri.

“Antreprenorul român care a câştigat contractul şi care a dat dovadă de seriozitate în lucrările pe care le are deja în portofoliu va trebui să finalizeze proiectarea în cel mult 10 luni, iar execuţia în maximum 24 de luni. Am toată încrederea că se va încadra în acest termen şi că, în 2023, vom putea circula pe un drum modern între oraşele Brăila şi Galaţi”, a concluzionat Drulă.

Drumul Expres Brăila – Galaţi va fi o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B şi va asigura o conexiune corespunzătoare între cele două oraşe, precum şi cu podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila.

Proiectarea şi execuţia vor fi realizate de Asocierea SC SA & PE Construct SRL (Lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL.  Valoarea contractului este de 371.416.131,09 lei fără TVA, din fonduri europene nerambursabile.


Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie este de 120 de luni.

Acest obiectiv constă în  construirea a 11,088 km de drum expres, la 2 benzi pe fiecare sens de circulaţie, inclusiv a 3 poduri, 1 pasaj şi 2 viaducte.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: