Video / Daniel David, rectorul UBB: Românii – mentalitate și psihologie socială: ce blochează drumul României spre modernitate

”Modernitatea este definită prin indicatori psiho-culturali- trecerea de la colectivism la individ autonom, de la centralism la descentralizare. România se modernizează și se va moderniza. Un lucru bun, dar mai avem de lucru. Nu este ritmul chiar potrivit, dar panta este bună, nu știm însă când vom ajunge acolo….”, afirmă rectorul UBB, prof. dr. Daniel David.

”Problema noastră e legată de instituțiile slabe, care nu valorifică potențialul intelectual. Instituțiile apar ca slabe și din cauza faptului că ceea ce trebuie să preluăm noi din UE nu se potrivește cu profilul nostru psiho-social”, a afirmat prof.dr. Daniel David la Conferința CDG ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Citește și prezentarea scrisă a dumnealui: Despre capitalul uman. O abordare psihosocială

Cele mai importante declarații:

• Când vorbim despre capital uman, eu am să-l abordez din perspectivă psiho-socială. Sunt 3 modele pe care le-am pus într-o lucrare de psihologie care a generat multe discuții la nivelul românilor atunci când l-am publicat, în 2015… Cele 3 paradigme:
• Prima. Pornim de la niște observații și vedem că în ceea ce privește competențele pe care noi le avem – fie că vorbim de competențe în zona preuniversitară, de competențe testate prin testele Pisa, fie că vorbim de competențele dobândite în zona Universităților, ne uităm la ranking, fie că vorbim de competențe ale adulților, în cazul învățării pe tot parcursul vieții – România se află, sistematic, la coada clasamentelor din UE.
• Oricât ne dăm noi peste cap. Putem spune că nu-s bune testele, că nu-s adaptate nouă, ieșim pe ultimul loc sau, uneori, ne batem cu bulgarii pentru penultimul loc.
• Automat, te întrebi: o fi ceva rău cu noi? Avem probleme legate de creativitate, avem probleme legate de competențele cognitive pe care le avem?
• În lucrarea respectivă, eu am pornit de la aceste întrebări și am comparat aspecte legate de potențialul intelectual, inteligență, creativitate, între români și alte țări ale lumii. Nu este, evident, nicio diferență…
• Atunci, concluzia lucrării a fost următoarea: deși potențialul nostru este bun, problema majoră pe care o avem, după mine, este legată de instituții. Noi nu avem instituții puternice, care să transforme acest potențial bun în  performanță.
• Între aceste instituții, una, probabil că cea mai importantă în a transforma acest potențial în performanță este componenta de educație. Acesta a fost primul model discutat și pe care l-am fundamentat cu date empirice.
• Nu intru în detalii, datele sunt cunoscute. Ne uităm la câțiva indicatori: stăm foarte prost în ceea ce privește educația timpurie. Avem prea puțini studenți raportat la populația României. Eu aud mereu discuții, oameni care spun în spațiul public: Domnule, terminați cu atâția studenți, Universitățile sunt fabrici de diplome. Studentul înseamnă altceva decât în urmă cu 20 de ani. Eu am făcut 5 ani psihologia, azi se face 3 ani. Specializarea se face la nivel de masterat și doctorat, licența este o introducere în domeniu, o creștere a nivelului cultural, e altceva licența. Noi stăm prost ca număr de studenți raportat la populația generală. Stăm prost la învățare pe parcursul vieții, stăm prost ca analfabetism funcțional… Nu insist, datele le știm..
• Spun mereu: veriga care lipsește între potențialul bun și creativitate și performanțele noastre în competențe și inovație este legată de componente ale educației.
• Este primul model ce trebuie luat în calcul dacă dorim să facem proiecte mai specifice.
• Mai departe. Al doilea model se referă la profilul de țară. Spun de la început: un profil psiho-cultural nu este bun sau rău, nu este superior sau inferior altor profiluri care le au alte țări. Pur și simplu există.
• Profilul de țară poate fi însă mai util sau mai puțin util, în funcție de spațiul geopolitic în care se proiectează o țară. Vorbeam cu negociatorul șef de la momentul integrării în UE și spuneam că au fost minunate acele dosare pe educație, pe economie, pe Justiție, dar a lipsit unul fundamental: dosarul de psihologie interculturală. Românii nu au fost pregătiți să intre în spațiul vestic din punct de vedere psihocultural. De exemplu: modelul cel mai cunoscut vorbește de faptul că diverse țări, diverse culturi, pot fi abordate printr-o serie de indicatori.
• Sunt patru indicatori majori. Modul în care este puterea distribuită – România este încă o țară cu putere concentrată, asta înseamnă că cei din poziții de conducere sunt văzuți de ceilalți ca fiind șefi, nu reprezentanții lor, de aici poate și neîncrederea în autorități… În alte țări, alte culturi, puterea e distribuită pe zone, nimeni nu o poate concentra și se controlează unele pe altele. România, pe o scară de la 0 la 100 are unul dintre cele mai crescute scoruri de concentrare a puterii din UE, din 1990.
• O altă dimensiune: evitarea incertitudinii. Unele țări, unele culturi, în momente de criză, de impredictibilitate, de nesiguranță adusă de viitor văd în aceste fenomene o oportunitate, aceea de a construi, de a stabili paradigme în termenii lor. Alte țări văd în aceste lucruri pericole, atunci rămân ancorate în prezent și așteaptă ca lucrurile să treacă. România are un scor foarte mare și aici- 90. Vem pericole și așteptăm să treacă, ceilalți construiesc.
• Colectivism și individualism. România este încă o țară cu profil colectivist. Grupurile noastre sunt constituite, inclusiv în instituții, în logica unei familii extinse. În alte țări, grupurile se constituie cu indivizi care nu se cunosc între ei, nu au o logică de familie extinsă, ci oamenii descoperă că au valori comune, le pun împreună și constituie comunități puternice. Oricine ste binevenit în comunitate dacă are valorile comunițării. În comunități colectiviste trebuie să ai pe cineva, să cunoști pe cineva, altfel nu intri în grup. Este o diferență fundamentală, România are profil colectivist în timp ce țările vestice au alt profil.
• Să înțelegeți diferența majoră de perspectivă: îmi amintesc un fost ministru întrebat de jurnaliști de ce și-a angajat fiica a răspuns că nu e treaba unui tată să aibe grije de fiica lui? Cam asta e societatea… Unele instituții publice, iar asta mie îmi dă fiori, se laudă că sunt ca o familie. O instituție privată poate acționa așa, dar o instituție publică nu are voie. Într-o familie, oamenii au grijă unii de alții, or o instituție publică trebuie să aibe grijă de cetățeni. Nu zic, e bine să avem admosferă pozițivă, dar nici ca o familie ….
• Bun, mai vorbim de indulgență, de modul în care controlăm comportamentul social. Sunt societăți prin care acest comportament se controlează prin stimulente, în altele se controlează prin pedepse, prin vânarea greșelii. Așa este profilul României.
• Ei, acesta este profilul nostru psiho-cultural. E bun sau rău? Depinde, dacă ne uităm spre Este e congruent cu ce se întâmplă acolo. Dar noi ne-am cerut în Vest, în NATO, în UE și trebuie să înțelegem 2 lucruri: UE e construită pe 2 valori fundamentale: descentralizarea puterii și individul autonom. Toate instituțiile au în background aceste valori. Noi suntem acum obligați să preluăm aceste instituții vestice, construite pe valori nu diferite, ci opuse valorilor noastre. Aceasta este una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în acest moment.
• Un alt model care arată modul în care arată azi România prin prisma altor 2 valori importante, de supraviețuire sau emancipare și valorile tradițional vs secular. România, dacă facem un proiect de țară, trebuie să înțelegem că este o țară cu profil tradițional care se mișcă spre emancipare.
• E bun lucrul acesta, numai că pe noi ne prinde într-o manieră foarte complicată- atunci când apare emanciparea, aceasta este și a bunului simț și a celui fără bun simț, și a competențelor și a celor fără competențe. Instituțiile, spuneați, nu se respectă între ele. Așa este. Fiecare vrea să își facă vocea ascultată, toate sunt în fază de emancipare, dar nu știu să colaboreze…
• A angajat președintele un proiect de țară, alte instituții au venit cu alt proiect. De ce? Fiecare a vrut să aibe vocea ascultată.
• Anul trecut am încercat să înțelegem cum sunt distribuite aceste profiluri pe județe, pe regiuni… Profilul României este același și la nivelul regiunilor, și la nivel de județe. Cu culori mai intense sau mai puțin intense. Am făcut analize care arată că aceste nuanțe pot explica unele rezultate, de ce unele regiuni sunt mai dinamice ca altele, de ce apar disparități. Există această analiză.
• Un alt model, al treilea, pornește de la neîncredere. Neîncrederea este elementul fundamental între oameni. Dacă avem încredere între noi cooperăm și construim instituții puternice. Dar noi avem un scor de țară foarte scăzut la acest indicator. Și sunt diferențe mari la nivel regional, care pot să explice lucruri… Cu fiecare generație, încrederea crește, e un lucru bun, dar nu crește suficient dacă ne comparăm cu alte state.
• Modernitatea României, modernitate definită prin indicatori psiho-culturali- trecerea de la colectivism la individ autonom, de la centralism la descentralizare- România se modernizează și se va moderniza. Un lucru bun, mai avem de lucru. Nu e ritmul chiar potrivit, dar panta este bună, nu știm însă când vom ajunge acolo….
• Concluzii: După mine, problema noastră e legată de instituțiile slabe, care nu valorifică potențialul intelectual. Instituțiile apar ca slabe și din cauza faptului că ceea ce trebuie să preluăm noi din UE nu se potrivește cu profilul nostru. Trebuie să înțelegem asta și să potrivim lucrurile. Nu ne ajută nici gradul scăzut de încredere, duce la cooperare scăzută.
• Soluții la îndemână, generale: Educația, evident, e fundamentală, dar astfel de intervenție se poate face pe termen mediu și lung, nu se poate face pe termen scurt. Legile educației- în chinurile facerii- trebuie să vină cu alte valori, alte instituții, să corecteze datele statistice. Abia atunci potențialul nostru va fi altul.
• Vrem ceva pe termen scurt? Se poate. Uitați-vă la modelul Cluj, uitațivă la Oradea… sunt și altele. Ce au făcut? Au luat în jurul lor tineri, unii care au terminat școli în străinătate, alții care au terminat în țară, dar toți cu profilul către care vrem să mergem. Au făcut echipe cu acești tineri, le-au dat putere, au aplicat pentru fonduri europene, fonduri structurale. Și lumea se schimbă în acest fel, se intră într-o buclă: dacă aduci bani într-o societate, banii ajută individul să se emancipeze. Dacă dezvolți, modernizează individul. Intrăm într-o buclă pozitivă. Chiar dacă la nivel local. Dar dacă se întâmplă în mai multe locuri, apar rețele care schimbă dinamica țării.
• Asta se poate face pe termen scurt. Altfel, să facem legi bune ale educației pe termen mediu și lung.
• Țara are nevoie și de Universități naționale, și de Universități regionale, și de Universități locale. Nu toate trebuie să fie Harvard… Problema noastră e că toți vrem ca universitatea noastră să fie de nivel național, de inspirație internațională. E greșit. Avem nevoie de Universități regionale care, în dialog cu autoritățile să formeze resursă umană. Nu avem nevoie de cercetare peste tot. Cercetarea să fie la Universitățile naționale, celelalte să formeze specialiști. În administrație, în economie, în business. Eu am foarte multe critici față de aceste legi, în universitar. Dar pentru prima dată văd un lucru bun în legile Educației: această diferențiere a universităților. Apar și mecanismele care să creeze această diferențiere. Cred că, dacă se va implementa, va funcționa bine. Sigur, sunt și lucruri periculoase, dar se pot discuta în Parlament…

Partenerii:

• BCR 
• Biriș Goran Legal + Tax 
• eMAG 
• NXP
• Raiffeisen Bank 
• Valvis Holding

***