Impunerea conversiei creditelor în franci elveţieni la alt curs de schimb decât cel din ziua tranzacţiei ar produce pierderi pentru bănci, în cazul unora existând riscul de faliment dacă transformă împrumuturile la cursul istoric, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
„Orice decizie privind o conversie la un alt curs de schimb decât cel din dată tranzacţiei produce pierderi pentru bănci. Rezolvarea printr-un act normativ care să stabilească conversia la un alt curs decât cel din ziua tranzacţiei nu se poate! (…) Sunt bănci care pot da faliment dacă conversia se face la curs istoric. Şi nu una sau două bănci riscă falimentul! Cineva spunea că volumul creditelor în franci nu reprezintă un risc sistemic, dar falimentul unei bănci este un risc sistemic”, a afirmat Nicolae Cinteză, miercuri, la dezbaterea din Comisia Buget-Finanţe la Camera Deputaţilor pe tema creditelor în franci elveţieni.
Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR a arătat că băncile comerciale percep conversia la un alt curs de schimb ca fiind neconstituţională.
„Dacă n-ar fi existat această variaţie de curs în perioada aceasta şi BNR ar fi intervenit în activitatea unei bănci era un abuz cras, puteam să fim traşi la răspundere penal”, a explicat Nicolae Cinteză.
Oficialul BNR a punctat că, după preluarea Volksbank de către Banca Transilvania, când aceasta din urmă va converti creditele în franci elveţieni în lei, aşa cum s-a angajat în contract, cu oferirea unui discount, măsura va pune presiune şi pe restul băncilor, însă rămâne de văzut dacă acestea îşi vor putea permite să aplice măsuri similare fără a-şi reduce drastic indicatorii de solvabilitate şi capital.
„Sunt convins că băncile vor avea presiune după ce Banca Transilvania va pune planul în aplicare, dar nu sunt convins că vor putea susţine aplicarea unui discount la conversia creditului. Dacă indicatorul de solvabilitate scade sub 6%, deja banca trebuie să aplice administrare specială, iar sub 2% se instituie procedura de faliment”, afirmă Nicolae Cinteză.
El a precizat că, începând de vinerea trecută, guvernatorul BNR a avut discuţii cu reprezentanţii băncilor comerciale, 14 instituţii de credit având în portofolii împrumuturi în franci elveţieni, însă nu toate au volume mari de astfel de credite.
Pe de altă parte, Nicolae Cinteză apreciază că legea insolvenţei nu rezolvă problema, iar propunerea de schemă de restructurare a Finanţelor poate oferi avantaje pe termen scurt celor cu credite în valută.
Directorul BNR a mai punctat că banca centrală nu putea interzice creditele în franci elveţieni în 2007, tocmai când România a intrat în Uniunea Europeană şi s-a liberalizat contul de capital.
„Nu puteam interzice creditele în franci câtă vreme la momentul acela nu prezenta niciun risc. Creditul în franci a apărut pe fondul unor finanţări acordate de fonduri elveţiene şi bănci elveţiene la cursuri care făceau finanţările pentru bănci mai ieftine decât alte valute. Da, francul elveţian a fost foarte ieftin, dar alegerea a aparţinut clientului”, a mai spus Nicolae Cinteză.
3 răspunsuri
FALIMENTUL UNEI BANCI ESTE UN RISC SISTEMIC DAR VIATA UNOR OAMENI NU ESTE UN RISC ????? SA RASPUNDA CINTEZA,CARE PARE DUPA FATA BINE TRAIT. DACA CEI DE TEAPA LUI NU AR MAI AVEA SALARIILE COLOSALE DE LA BNR ,CUMI/AR FI…. VA JUCATI CU FOCUL DAR UITAT CA FOCUL SUNTEM CHIAR NOI , CETATENII.
Bravoooo nene Cinteza, sa salvam bancile de faliment ca ne dau credite toxice si ne scot cu familiile in strada cand nu mai reusim sa ne platim ratele umflate de dobanzi abuzive.
Sa va ia naiba de masoni imputiti!
Sa te pun la curent cu una din clauzele contractuale la un contract cu dobanda variabila al uneia dintre bancile care trebuie salvate de faliment si care spune asa „Pentru creditul acordat, clientul datoreaza si va plati bancii o rata revizuibila in conformitate cu politica bancii”. Eu sunt beneficiarul acestui contract si dupa 6 luni de la semnare mi-au marit dobanda cu 2% si nu fata de Libor. Nu am stiut niciodata din 2007 de cand am semnat acest c…t de contract ce inseamna dobanda variabila care mai si scade ci numai care creste.
Astea-s bancile de care va e frica ca falimenteaza? Si mai au tupeul sa si vina acum cu reduceri de 1.5% pe o perioada de 3 luni in intrajutorarea imprumutatiilor.
Rusine sa va fie!