cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Vladimir Putin amenință NATO: Va fi război dacă Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

13 septembrie, 2024

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi că, în cazul în care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”, informează AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

„Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina. Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia”, a declarat Putin la televiziunea de stat după ce a luat cuvântul la un forum cultural la Sankt Petersburg, conform unei înregistrări video postate pe Telegram de un jurnalist din grupul de presă de pe lângă preşedinţia rusă.

Ucraina cere cu insistenţă permisiunea de a lovi ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachetele care i-au fost livrate de către Occident.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi „întârzierea” în dezbaterile pe această problemă.

SUA au refuzat în mod special să facă acest lucru până acum, de teama unei escaladări care ar putea duce la un conflict direct cu Rusia, având în vedere că ambele ţări sunt puteri nucleare.

Secretarul de stat american Antony Blinken a promis totuşi miercuri la Kiev examinarea de „urgenţă” a cererilor militare ale Ucrainei.

Preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Keir Starmer urmează să abordeze această problemă la întâlnirea lor anunţată pentru vineri.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: