cursdeguvernare

vineri

6 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Creditare anemică a economiei reale în S1: o analiză pe sectoare – IMM-urile și micro au dus greul finanțărilor pentru capital de lucru

4 septembrie, 2024

Soldul creditelor acordate de bănci companiilor private a înregistrat un avans de doar 1% în primul semestru în acest an, ajungând la echivalentul a 193,5 miliarde de lei la nivelul lunii iunie, cu doar două miliarde peste nivelul din decembrie 2023, reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR).

Față de iunie 2023, creditele corporate au consemnat un avans de 5,1%.

Datele mai sugerează totodată o predilecție a companiilor pentru credite în lei pe termen scurt. Astfel, în funcție de moneda în care s-au împrumutat, soldul creditelor corporate în lei au consemnat un avans de 2% în acest an (5,8% față de iunie 2023), în vreme ce soldul creditelor în euro a scăzut cu 0,5% față de decembrie (avans de 4,3% față de iunie 2023).


De asemenea, soldul creditelor cu o scadență mai mică de un an a crescut cu 9,3%, ceea ce sugerează că firmele au luat de la bănci preponderent capital de lucru.

Solul creditelor cu o scadență mai mare de un an, unde se califică în general împrumuturile pentru investiții a scăzut cu 3,1% în primele șase luni ale anului.

IMM-urile, nu corporațiile au sprijinit creditarea în 2024

În funcție de dimensiunea companiilor, în 2024 se observă o scădere a creditelor accesate de marile companii, de 2% față de nivelul din decembrie 2023.

În rândul IMM-urilor, cel mai accelerat avans al stocului de împrumuturi a avut loc la microîntreprinderi, de 4%, până la 33,7 miliarde de lei, respectiv cu 12,8% mai mult decât în iunie 2023.


Din perspectiva domeniului de activitate, datele BNR sugerează un avans semnificativ al creditării companiilor din sectorul serviciilor. Stocul împrumuturilor accesate a crescut cu 3,6% în 2024 (+1,2 miliarde de lei), respectiv cu 14,1% față de iunie 2023 (+4,1 miliarde de lei).

Creșteri de sold se observă și în rândul creditelor acordate companiilor din industria prelucrătoare și din construcții, de 3% (1,1 miliarde de lei) respectiv 10,4% în 2024 (1,4 miliarde de lei). Companiile de utilități și-au redus expunerile bancare cu 1,7 miliarde de lei în acest an.

Creditele accesate de companiile din sectorul comerțului au crescut ușor în acest an, cu 1,7%, dar se mențin cu 0,8% sub nivelul din iunie 2023.

În ceea ce privește evoluția ratei creditelor neperformante, cu excepția domeniului extractiv unde a înregistrat un avans semnificativ în 2024 (până la 25,6%, dar la un sold mic, de doar două miliarde de lei), în celelalte domenii nu s-au înregistrat evoluții îngrijorătoare.

Scăderea dobânzilor ar putea duce la avansul creditării

BNR a reluat în iulie ciclul de relaxare a politicii monetare, operând de atunci două scăderi de câte 0,25 puncte procentuale a dobânzii-cheie, până la 6,5% pe an. Prin urmare, dobânzile din piață au început să scadă, ceea ce ar putea impulsiona evoluția creditului.

În cazul creditării corporate se observă o revigorare a volumelor începând din iunie, când împrumuturile noi în lei au fost de 5,5 miliarde de lei, față de o medie de 3,5 miliarde de lei în primele cinci luni din 2024. Și în iulie s-au menținut la 5,3 miliarde de lei, dobânzile medii scăzând la circa 8% pe an, de la 8,7% în ianuarie.

Și volumele creditelor noi în euro au crescut în iunie și iulie la 690, respectiv 558,4 milioane de euro.

(Citiți și: ”BNR relaxează creditarea, pentru a doua oară în acest an: cifrele de la baza deciziei, incertitudinile și riscurile”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: