Fondul Monetar Internațional a rectificat prognoza pentru creșterea PIB a Chinei în 2024 la 5%, după un avans „puternic” în primul trimestru, anterior estimarea fiind de 4,6%. În următorii ani, economia Chinei urmează să încetinească se mai arată în comunicatul FMI.
FMI a vertizat a avertizat că ritmul de creştere economică al Chinei va încetini la 3,3% în anul 2029, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi unei creșteri mai lente a productivităţii. Noile previziuni ale creditorului global vin pe măsură ce Beijing-ul își intensifică eforturile pentru a susține o redresare inegală în a doua cea mai mare economie a lumii, confruntată cu o criză imobiliară prelungită și a efectelor pe care le-a transmis investitorilor, consumatorilor și întreprinderilor. Pentru 2025 este anticipată o expansiune economică de 4,5%.
Creștere peste așteptări în primul trimestru
„Actualizarea pe care o avem pentru acest an reflectă în principal faptul că creșterea PIB-ului în primul trimestru a fost mai puternică decât se anticipa și luarea câtorva măsuri de sprijin suplimentare”, a declarat Gita Gopinath, primul director general adjunct al FMI, la Beijing.
Gopinath a vorbit la o conferință de presă pentru a marca încheierea revizuirii anuale a fondului asupra politicilor economice ale Chinei.
Upgrade-ul FMI pentru 2024 este în concordanță cu ținta de creștere a Beijingului de „aproximativ” 5%, pe care economia pare să fie pe cale să o atingă după ce a depășit așteptările din trecut de a înregistra o creștere de 5,3% în primul trimestru. Dar presiunile deflaționiste continuă să fie puternice, iar o criză imobiliară prelungită rămâne o problemă majoră a creșterii.
Economia chineză a înregistrat o performanţă peste aşteptări în perioada ianuarie-martie 2024, cu un avans de 5,3% în ritm anual, însă presiunile deflaţioniste persistă şi o criză prelungită în sectorul imobiliar continuă să frâneze creşterea economică.
Inflația va crește la 1% în 2024
„Inflaţia este aşteptată să crească, dar să rămână la un nivel redus, în condiţiile în care activitatea rămâne sub potenţial. Inflaţia de bază este prognozată să crească doar gradual şi să atingă o medie de aproximativ 1% în 2024“, a spus Gita Gopinath, la conferinţa de presă la care a fost publicat raportul anual al FMI privind politicile economice ale Chinei.
Mai multe date statistice pentru luna aprilie publicate recent, precum producţia industrială, schimburile comerciale şi preţurile de consum, sugerează că economia chineză, evaluată la 18.600 de miliarde de dolari, a depăşit cu bine o parte din riscurile imediate de recesiune dar cu toate acestea există analişti care spun că nu este sigur încă dacă revenirea este una sustenabilă. De exemplu, vânzările cu amănuntul în luna aprilie au înregistrat cel mai modest avans de după luna decembrie 2022, când erau în vigoare restricţiile impuse din cauza COVID, în timp ce preţul noilor locuinţe a înregistrat cel mai rapid declin din ultimii nouă ani.
Sectorul imobiliar este încă în suferință
„Riscurile la adresa perspectivelor sunt orientate în jos, inclusiv cele care provin de pe urma unei reajustări mai îndelungate decât se aştepta în sectorul imobiliar. Actuala corecţie de pe piaţa locuinţelor, care este necesară pentru a reorienta sectorul pe o traiectorie mai sustenabilă, trebuie să continue”, a spus Gopinath
Într-o notă adresată clienților luni, BNP Paribas a spus că se așteaptă ca China să-și atingă ținta de creștere de 5%, în timp ce Goldman Sachs și-a crescut luna trecută prognoza pentru 2024 de la 4,8% în noiembrie la 5%. De asemenea, Citi și-a crescut propria prognoză la 5% de la 4,6% în martie. Toți au citat datele puternice din primul trimestru.
***