Datoriile suverane au crescut foarte mult atât în economiile avansate, cât și în cele în curs de dezvoltare, însă cea mai acută situație se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, care erau deja supraîndatorate înainte de izbucnirea pandemiei de Covid.
Și ce este mai rău este că acordarea de sprijin acestor societăți este mai dificil ca niciodată, scrie Anne O. Krueger, fost economist șef al Băncii Mondiale și fost prim director general adjunct al Fondului Monetar Internațional, pentru Project Syndicate.
Titlurile apărute în ultimul timp în presă par să prefigureze o criză globală a datoriilor.
SUA se clatină pe marginea prăpastiei intrării în incapacitate de plată, autoprovocate însă.
Dar Egiptul, Ghana, Pakistanul și multe alte țări se confruntă cu grave dificultăți financiare. Italia și Japonia s-au împrumutat și mai mult.
Iar China – marele creditor global – întârzie, sau împiedică eforturile multilaterale de restructurare a datoriilor țărilor sărace.
FMI a identificat 41 de state ca fiind puternic îndatorate, iar în listă nu au fost incluse state cu venituri medii, ca Argentina, Pakistan și Sri Lanka.
Îngrijorările pornesc de la date reale, dar sunt diferențe fundamentale între ele. SUA au capacitatea de a-și rambursa datoriile și este un creditor de încredere de multți ani. Problema actuală este pur politică. În schimb întrebarea se pune pentru țările sărace, dacă pot sau cât de mult pot plăti din datorii. Multe țări care au venituri reduse, înglodate în datorii au deja niveluri ale datoriei nesustenabile, sau vor ajunge în curând în acest punct. Unele dintre aceste țări au ratat plăți sau au anunțat că vor fi obligate să suspende serviciul datoriei din lipsă de fonduri. Iar creditorii privați refuză să le mai acorde credite.
Dar și aceste state pot fi împărțite în două grupe. Prima formată din țări care au avut finanțe satisfăctoare până când pandemia le-a obligat să se împrumute mai mult pentru a finnața cheltuielile suplimentare generate de Covid. Instituțiile financiare internaționale au creat facilități speciale pentru a ajuta aceste țări să obțină împrumuturi suplimentare rapide și pentru a susține finanțarea normală pe măsură ce economiile lor își revin.
Celelălalt grup avea deja datorii mari și în creștere înainte de pandemie, de multe ori pentru că se angajaseră în proiecte cu rate de rentabilitate reduse sau chiar negative.. Sri Lanka este un exemplu. Un nou guvern a preluat mandatul în 2019 și a redus drastic taxele și impozitele, crescând deficitele fiscale și mai mult și necesitând și mai multe împrumuturi. În timp ce politicile interne greșite – în special o interdicție a importurilor de inputuri agricole importate – au redus drastic producția agricolă a țării, guvernul și-a cheltuit rezervele valutare și apoi s-a împrumutat la dobânzi mai mari (în special din China) până când a devenit insolvabilă.
Deoarece multe țări puternic îndatorate se bazează pe importuri pentru alimente de bază, medicamente și bunuri intermediare, incapacitatea de a finanța importurile în timpul unei crize poate duce la închiderea fabricilor și la o scădere bruscă a activității economice – așa cum sa întâmplat în Sri Lanka. Până când țara afectată nu va primi valutele necesare finanțării fluxurilor de noi importuri, fundamentele economice rămân proaste.
În aceste cazuri, FMI lucrează cu guvernul pentru a formula politici care să permită țării să restabilească creșterea economică și bonitatea. Dacă FMI nu ar insista asupra unor astfel de reforme, nu s-ar înregistra decât creșterea gradului de îndatorare, doar o amânare a defaultului inevitabil. Prin urmare, pentru a se asigura că activitatea economică se reia în țară, în general, FMI plătește fonduri în tranșe pe măsură ce reformele sunt realizate, plățile inițiale permițând reluarea fluxurilor de import și serviciul datoriei.
Văzând impactul unor astfel de crize asupra celor mai sărace țări, unii observatori au cerut scutirea parțială de la plata datoriilor și oferirea de noi fonduri, fără nicio condiție ca țara să corecteze eșecurile politicii care a dus la un grad de îndatorare extremă. Dar presupunând că noile împrumuturi îi vor ajuta pe cei săraci, acești economiști nu reușesc să înțeleagă că acesta este adesea un caz de „a arunca bani buni după bani pierduți”. În multe cazuri, unul dintre motivele pentru care țara este săracă este că datoria acumulată anterior a fost orientată către investiții cu productivitate scăzută.
În ciuda procesului lung pe care FMI îl întreprinde înainte de a accepta un program, pot apărea complicații suplimentare după ce acesta este pus la punct. Atunci când FMI consideră că povara datoriei unei țări este prea mare pentru ca aceasta să-și susțină cerințele de plată a datoriei, restructurarea datoriei suverane trebuie să facă parte din programul FMI convenit și să fie negociată cu creditorii privați și publici. Uneori, reformele și banii FMI pot ajuta o țară să crească și să își finanțeze serviciul datoriei. Dar în alte cazuri, datoria a devenit atât de mare încât este nerezonabil să ne așteptăm ca țara să-și reia integral plata raelor scadente.
Pentru a rezolva această problemă, oficialii din guvernele țărilor creditoare se vor întâlni și vor conveni asupra condițiilor de restructurare a datoriilor, care ar putea include o reducere a valorii nominale a datoriei, o reeșalonare a rambursărilor de capital sau chiar o perioadă de grație. În mod tradițional, creditorii privați vor participa și ei la aceste discuții și vor accepta o reducere a datoriilor restante.
Dar ascensiunea Chinei ca cel mai mare creditor bilateral al economiilor emergente și în curs de dezvoltare a schimbat lucrurile. Chinezii au fost reticenți în a restructura datorii și au insistat să împrumute țărilor debitoare cu tot ce au nevoie pentru a-și acoperi obligațiile de plată.
Dacă FMI ar acorda fonduri în aceste condiții, o parte dintre ele ar merge pur și simplu să ramburseze datoria către China, care ar fi tratată mai favorabil decât alți creditori. China este cel mai creditor bilateral, cu credite de 500 de miliarde de dolari, la nivelul anului 2021, conform Băncii Mondiale.
Prin urmare, programele FMI nu pot fi implementate până când nu toți creditorii au ajuns la un acord privind restructurarea. Sri Lanka nu a putut primi fonduri de la FMI luni de zile, deoarece chinezii au refuzat să restructureze împrumuturile acordate. În schimb, au vrut să acorde și mai mulți bani Sri Lankai, astfel încât să își poată achita datoria (și să-și crească datoria totală față de China). De asemenea, restructurarea Zambiei a fost amânată din noiembrie 2020.
Adevărat, China a încheiat în sfârșit niște aranjamente cu mai multe țări care ar permite FMI să acorde fonduri. Dar multe alte țări îndatorate trebuie încă să întreprindă reforme de politică în conformitate cu un program convenit cu FMI, ceea ce înseamnă că se pot aștepta la mai multe întârzieri. Se speră că China va vedea că este în interesul său să conceapă un proces mai lin și mai rapid pentru reformele politicilor și restructurarea datoriilor.
***
Urmărește-ne pe Google News
