22 martie, 2023

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2022/23 (care a început la 1 iulie 2022 și se va încheia la 1 iulie 2023), au ajuns la data de 19 martie anul curent la 22,13 milioane de tone, în creştere cu 8% faţă de cele 20,52 milioane de tone de grâu exportate în aceeaşi perioadă a sezonului 2021/22. conform Eurostat. România este al doilea cel mai mare exportator din UE al acestui tip de grâu, la mare distanță de Franța, ocupanta primului loc.

Franţa este în continuare cel mai mare exportator de grâu din UE în acest sezon, cu 8,69 milioane de tone exportate până la data de 19 martie anul curent, urmată de România cu 2,77 milioane de tone. Pe locurile următoare se situează:

  • Germania – cu 2,60 milioane de tone de grâu exportate
  • Lituania – cu 1,97 milioane de tone
  • Polonia – 1,86 milioane de tone de grâu exportate.

Ucraina nu va fi nevoită să limiteze exporturile de grâu nici în sezonul 2023/24, întrucât, deși este mai mică decât în timp de pace, recolta se anunță mai bună decât se prognozase, a declarat un oficial de rang înalt al Ministerului Agriculturii de la Kiev.

(Citește și: „Fermierii români afectați de importurile de cereale din Ucraina ar putea beneficia de fonduri din rezerva de criză agricolă„)

Importurile de porumb


La porumb, Spania a rămas cel mai mare importator din UE în acest sezon, cu 6,76 milioane de tone până acum, urmată de Ţările de Jos cu 2,26 milioane de tone, Portugalia, cu 1,54 milioane de tone, Italia, cu 1,52 milioane de tone, Ungaria cu 1,46 milioane de tone, Polonia, cu 1,2 milioane de tone, şi România, cu 1,14 milioane de tone.

Din cele 19,73 milioane de tone de porumb importate până acum de blocul comunitar, o cantitate de 1,14 milioane de tone a fost importată de România.

Datele Comisiei mai arată că UE a exportat în sezonul actual o cantitate de 4,33 milioane de tone de orz, cu aproape 30% mai puţin decât cele 6,18 milioane tone de orz exportate în aceeaşi perioadă a sezonului 2021/22, în timp ce importurile de porumb ale UE au crescut semnificativ, cu 66%, până la 19,73 milioane de tone.

Luni, Comisia Europeană a anunţat că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, destabilizaţi de afluxul de importuri agricole ucrainene sub liberalizarea temporară a comerţului cu UE după invazia ţării de către Rusia. Acest sprijin de 56,3 milioane de euro, finanţat din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), are ca scop compensarea „pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase” venite din Ucraina „şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei”, a indicat Executivul european.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: