9 septembrie, 2022

Germania nu va susține solicitarea statelor din sudul zonei euro, de a exclude investițiile publice de la regulile fiscale europene, a precizat ministrul german de Finanțe, Christian Lindner, într-un interviu pentru Politico, precizând că există anumite concesii pe care Berlinul este dispus să le accepte.

Eurogrupul se întâlnește vineri la Praga, în cadrul unei reuniuni de două zile în care miniștrii europeni de finanțe vor analiza propunerile de schimbare a regulilor fiscale europene, în contextul revizuirii anunțate de Comisia Europeană.

„Germania nu a avut o experiență bună în scutirea investițiilor (de a fi contabilizate n.r.) ca împrumuturi prin intermediul unei <<reguli de aur>>”, a comentat ministrul german de Finanțe.


„Asta pentru că politicienii sunt foarte buni în a redefini tot ceea ce este posibil ca investiție, când de fapt, consumul este cel care stă în spate.”

În privința discuției dacă și cum să revenim la regulile UE privind datoria, după ce acestea au fost suspendate ca urmare a pandemiei de coronavirus – una dintre cele mai fierbinți probleme ale Eurogrupului pentru lunile următoare – Lindner a fost ferm, dar a admis că Germania este dispusă și la compromisuri.

Ministrul german de finanțe a spus că dorește aplicarea strictă a limitelor de datorie ale UE, conform cărora deficitul public anual trebuie să fie sub 3% din PIB și datoria publică totală sub 60% din PIB.

Christian Lindner a precizat că este deschis să reducă viteza cu care statele trebuie să revină la limitele impuse de tratatele europene – în special având în vedere că majoritatea țările din zona euro au deraiat semnificativ de la prevederile în vigoare.


„În ceea ce privește Pactul de Stabilitate și Creștere, obiectivul meu este de a căuta o cale fiabilă pentru reducerea datoriei care să aibă o perspectivă realistă asupra nivelului datoriei”, a spus Lindner.

Christian Lindner, liderul Partidului Democrat Liber din Germania, a spus că încearcă să găsească un echilibru. „Unii acționează foarte mult ca niște șoimi în aceste probleme de politică fiscală. Alții caută o abatere fundamentală de la regulile fiscale pa baza provocărilor actuale”, a spus el.

În opinia sa, rolul ministrului german de finanțe este să fie ca un ”șoim prietenos care integrează diferitele poziții”.

Christian Lindner susține că suficient de realist încât să înțeleagă că există ”anumite nevoie de investiții”, în ciuda dificultăților cu care se confruntă finanțele publice. Pe de altă pate, o reducere a nivelurilor datoriei ”este necesară pe termen lung având în vedere inflația, creșterea ratelor dobânzilor și schimbările demografice”.

Investițiile necesare tranziției verde, spune oficialul german, vor trebui să vină și din sectorul privat.

”Unul dintre obiective ar trebui să fie deci crearea unui cadrul de reglementare favorabil investițiilor cu capital privat. UE nu-și permite să finanțeze totul.”

În opinia sa, nevoia de a finanța tranziția verde nu reprezintă un motiv suficient de bun pentru a renunța la disciplina fiscală.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: