Rata anuală a inflației a urcat la 14,5% în luna mai, de la 13,8% în aprilie, reiese din datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Prețurile de consum au crescut astfel în mai cu 1,2%, ritm semnificativ mai redus decât cel din aprilie, când avansul prețurilor a fost de 3,7% față de martie.
Rata inflație de la începutul anului a fost de 9,2%, în vreme ce rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) față de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) a fost de 8,3%.
În luna mai, cele mai semnificative creșteri de prețuri față de luna anterioară s-au observat în cazul mărfurilor alimentare, care s-au scumpit cu 1,8% față de aprilie, în vreme ce mărfurile nealimentare s-au scumpit, în medie, cu 1%. Serviciile au consemnat cel mai redus ritm, de 0,61%.
Creștere a inflației, chiar în condițiile temperării prețurilor la energie
Luna mai a marcat o temperare semnificativă a prețurilor energiei. Astfel, prețurile energiei electrice au înregistrat un ușor declina față de luna aprilie, de 0,3%, energia termină s-a menținut la același nivel, iar gazele au consemnat o creștere medie de preț de circa 0,8%, potrivit datelor Statisticii.
În ceea ce privește prețul alimentelor, cele mai semnificative avansuri au fost consemnate la:
- cartofi: 18,9% față de martie; 50,9% față de mai 2021;
- ulei: 5,4% față de martie; 40,6% față de mai 2021;
- produse de morărit: 3% față de martie; 30,7% față de mai 2021;
În cazul serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri au fost raportate la transport aerian (3%), transport interurban (1,78%), apă, canal, salubritate (1,72%) și reparații auto (1,5%).
Banca Națională a României (BNR) a majorat substanțial prognoza de inflație pentru sfârșitul anului 2022 până la 12,5% de la 9,6% și de la 3,2% la 6,7% pentru sfârșitul anului 2023, anticipând că efectul scumpirii energiei se va transmite puternic în economie.
Maximumul de inflație al anului va fi în iunie, potrivit calculelor BNR. Inflația maximă nu va depăși 15%, potrivit guvernatorului.