Autoritatea din domeniul energiei (ANRE) a amendat Electrica Furnizare și Gaz Vest, cu câte 200.000 de lei, pentru că nu au trimis clienților facturile compensate și/sau cu preț plafonat. Cei doi furnizori au fost obligați să refacă facturile.
Electrica Furnizare (simbol bursier EL) și Gaz Vest au fost amendate „pentru neaplicarea schemei de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021”, potrivit unui comunicat al ANRE, emis vineri.
Amenzile au venit repede după ce acțiunile de control au fost demarate miecuri, 12 ianuarie, la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale. Guvernul a promis sancțiuni aspre pentru nerespectarea legii plafonării și compensări prețurilor la energie, ca și completarea acestei legi, pentru că au ieșit la iveală deficiențe care lasă pe dinafară o mare parte dintre consumatori.
„Astfel, au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației”, spune ANRE.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii amintiți „nu au aplicat clienților beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienților finali beneficiari ai schemei”.
„Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin” a adăugat ANRE.
ANRE continuă acțiunile de control la furnizorii de energie electrică și gaze natural.
ANRE amintește recomandările adresate consumatorilor
Pașii de urmat de consumatori, dacă au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor natural sunt, potrivit ANRE:
„Clienții finali care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuție pentru clarificări, acesta având obligația transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real.
În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată”.
În plus, consumatorii trebuie:
- „să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale;
- să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis
- să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia;
- să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor/tarifelor.
- Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată”.