VIDEO Marian Preda, Universitatea București: Trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea de competențe transversale și microcompetențe

30 septembrie, 2021

YouTube video — Intervenția de la Conferințele CursDeGuvernare / 28.09.2021

Învățământul superior trebuie să urmeze tendințele din piața muncii și să se concentreze mai mult pe dezvoltarea de competențe transversale și microcompetențe, este de părere Marian Preda, rector al Universității București.

”A treia tendință majoră e aceea a micro-credeantials, microcompetențe, cu alte cuvinte în loc să dăm diplome de licență, de master, să putem construim astfel de diplome și dintr-un puzzle de competențe obținute în orice fel de programe de formare”, a declarat rectorul Universității București.

Vă prezentăm cele mai importante declarații ale lui Marian Preda în cadrul Conferinței CursDeGuvernare „Educația și schimbarea paradigmei economice: Cum recuperează România decalajele la capitalul uman adecvat calificat” (28.09.2021).

Cele mai importante declarații:

Chiar săptămâna trecută am format o comisie internă care să analizeze schimbările care au loc în zona educației, formată din psihologi, sociologi, informaticieni pentru că dinamica este extrem de mare și noi trebuie să ne adaptăm din mers cu informații uneori insuficiente, incomplete, alteori contradictorii;
Ce se întâmplă în educație? În învățământul superior avem o schimbare majoră care ține de tendințele europene și mondiale. Universitățile pe de o parte au misiunea de a produce resurse umane care să se adapteze schimbărilor din piața muncii – resurse umane înalt calificate, pe de altă parte – cercetare aplicată și cercetare fundamentală. Cea de-a treia misiune este cea socială. Trebuie să întoarcem societății cât putem la nivel de responsabilitate socială.
În toată povestea asta sunt câteva tendințe europene majore. Universitățile europene au rămas cumva în urma celor americane și britanice, drept urmare de câțiva ani UE a pornit un proiect de integrare a universităților în rețele de universități europene. În primă etape 17 rețele, după care alte 20 și ceva, între ele în primă etapă au fost trei universități românești printre care și Universitatea București. În a doua etapă s-au adăugat alte șapte, deci sunt 10 universități românești în aceste rețele.
Ce înseamnă ele? Că se dezvoltă o rețea de universități de 7-8-12 universități din Europa care își dezvoltă împreună campusuri, desigur virtuale, în care studenții pot să studieze on site sau online, să-și ia credite din oricare din universitățile acestea, în care profesorii pot să colaboreze și să predea de la o universitate la alta, în care cercetarea se desfășoară împreună, integrat și de asemenea proiecte, inclusiv proiecte de intervenție socială, există în comun.
O altă tendință majoră (noi funcționăm de doi ani în rețeaua aceasta cu universități din țările occidentale importante și am făcut progrese importante): european degrees. Se lucrează la programe de studii care să fie europene și care să furnizeze competențe, seturi de competențe care să fie comune la nivel european. Nu doar joing-degrees, ci european degrees, diplome care să aibă o relevanță europeană generală.
A treia tendință majoră e aceea a micro-credeantials, microcompetențe, cu alte cuvinte în loc să dăm diplome de licență, de master, să putem construim astfel de diplome și dintr-un puzzle de competențe obținute în orice fel de programe de formare. De exemplu, o școală de vară de o săptămână care înseamnă echivalentul unui număr de unu sau două credite pe un domeniu poate fi folosită și din astfel de credite de la școli de vară, de la cursul de lungă, de scurtă durată se pot alcătui competențele pentru o diplomă post-universitară. Din acestea plus nu știu câte cursuri care lipsesc se pot alcătui competențele pentru un master sau pentru o altă licență pentru a te putea adapta la schimbările din piața muncii. Lucrul acesta e foarte important și e la început. Avem o echipă care lucrează foarte serios pe componenta aceasta.
La ce ne ajută aceste micro-credeantials? La faptul că flexibilizăm foarte mult formarea. una din problemele vechi ale învățământului, în special superior, era decalajul care rămâne o problemă, decalajul între ciclurile de formare și ciclurile de schimbare din piața muncii. Dacă acum constatăm că avem o cerere pentru ceva, profesor de chimie, pe piața muncii și dăm drumul unor programe de chimie ai nevoie de 3 ani, de încă doi ani de master, la medicină de șase ani pentru a duce la capăt un program de formare. Între timp de pe piața muncii se schimbă specificul unui job. De aceea aceste microcompetențe ne permit să ne adaptăm mai bine la piața muncii.
O altă tendință a ultimilor ani este a împărțirii. Noi universitățile și noi angajatorii împărțim resursa umană care sunt studenții. La Universitatea din București 70% din studenții la master lucrează și 30% din studenții la licență. Avem domenii în care procentele sunt și mai mari.
În condițiile acestea noi trebuie să armonizăm activitatea lor de angajați cu activitatea lor de formare. În același timp, programele de formare pe care companiile le pun la dispoziție cu programele de formare în universitate. Pe de o parte, printr-un dialog care trebuie să fie mai intens între angajator și universități și noi vom fi din ce în ce mai deschiși la asta pentru a ne adapta și noi la cerințele de piața muncii, pe de altă parte nu te poți adapta la fiecare angajator pentru că există o diversitate în toate domeniile, însă poți introduce lucrurile generale și să construiască competențe transversale care să fie exploatate de angajatori ulterior.
Pe lângă lucrurile acestea mi se pare important să ne adaptăm la noile generații, X, dar mai ales Y. Generațiile digitale sunt foarte diferite de generațiile anterioare. Din păcate multe universități, prin profesorii lor, prin mijloacele de predare, prin tehnologie și chiar prin mediul în care se predă au rămas cumva tributare tradiției. Tradiția este extrem de bună și de importantă, ea trebuie adaptată. Digitalizarea e un proces generalizat și atunci trebuie să digitalizăm nu doar modalitățile de transmisie a informației, trebuie să aduce în modernitate toată tehnologia, de exemplu tehnologia de laborator la facultățile de științe. Să adaptăm programele de formare a profesorilor din facultățile de științe ale educației la noile tehnologii pentru că ei vor intra într-o nouă piață, cu noi tineri.
Există o schimbare majoră. Sunt schimbări bune și sunt și efecte negative. Pe de o parte sunt puternic orientați spre profesii moderne și spre profesii bănoase. Avem candidați extrem de mulți la informatică, la medicină, la drept. Uneori asta produce și inflație. Există o inflație de juriști în România, dar în continuare competiția la facultățile de drept este mare.
De asemenea, sunt zone care sunt importante și sunt neacoperite. În resurse umane e o cerință majoră. Sunt zone care rămân neacoperite pentru că mulți tineri nu înțeleg că trebuie să investească într-o pregătire mai solidă care nu aduce imediat recompense.
Am tot încercat să facem programe de statistică pentru că e o disciplină de graniță între sociologie, economie și am desființat master, licență. E foarte greu să produci oameni care să stea așezat și să înțeleagă analiza cantitativă în științele socio-umane.
Mitul diplomelor universitare îi face pe mulți să caute o diplomă și nu competențele din spatele ei. Cei cu competențe și fără diplome, instalatori, frizeri, vor face mult mai mulți bani decât ce cu diplome și fără competențe.
Și profesorii din mediul universitar sunt polarizați. Există oameni excepționali care se adaptează și asta nu ține de vârstă (există oameni tineri care sunt învechiți în comportamente). Ce putem să schimbăm, să avem programe de formare continuă pentru profesori. În Universitatea din București în ultimii doi ani am avut o cerere de programe de formare internă, pe tot felul de domenii. Mulți colegi au intrat în programele acestea.
Estimez că o treime dintre cadrele didactice se adaptează cu greu la noile realități. Marea problemă este că nu pot fi schimbați. Știți cu toții ce înseamnă legea în privința resurselor umane. Codul Muncii avantajează puternic angajații și e foarte greu să ajungi printr-un proces foarte lung de evaluare la o evaluare negativă a cuiva și la încheierea contractului de muncă.
Exigența noastră față de cadrele didactice ar trebui să fie mai mare, pe criterii de capacitate de adaptare la noile generații, la noile realități.
Am făcut un centru de consiliere și programe și formare continuă. În cadrul lui încercăm să dezvoltăm din ce în ce mai multe programe post-universitare de scurtă durată care pot fi organizate și în afara cadrului anual. Oferă mai puține competențe și credite, dar îți oferă o diplomă și universitatea nu mai trebuie să acrediteze. Acreditarea temporizează foarte mult adaptarea la noile ocupații.
Intrăm pe piețe multiple. Competitorii noștri nu mai sunt doar celelalte universități, ci toate organizațiile care produc formare. Sunt multe programe care sunt făcute superficial și doar pentru bani. Trebuie să avem grijă cu acreditarea a tot felul de formatori. Programele ar trebui acreditate de cineva. Programele noastre trec prin procese foarte stricte de acreditare. Câteodată e destul de ușor să manipulezi și să creezi impresia de seriozitate.