ANRE investighează 26 de companii energetice pentru manipularea pieţei și promite că amenzile nu vor mai fi simbolice ca până acum, ci între 5 şi 10% din cifra de afaceri, conform legii, potrivit președintelui instituției, Dumitru Chiriță.
„Ce am constatat: operatorul A îi vinde lui B o cantitate de energie electrică, B vinde lui A aceeaşi cantitate la preţuri crescute. Şi, prin această formulă de manipulare a pieţei, preţul creşte”, a explicat Dumitru Chiriţă, audiat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind preţurile energiei, citat de Agerpres.
ANRE folosește „aparatură care ne permite să facem clonare de date şi informaţii din sistemele electronice ale operatorilor. Este o dotare luată din Statele Unite, pentru care din şase în şase luni trebuie să semnez o declaraţie că nu o folosesc decât în scopul pentru care am achiziţionat-o”, a adăugat preşedintele ANRE.
Oficialul a spus că datele cu caracter confidenţial obținute astfel vor fi puse la dispoziţie comisiei de anchetă.
ANRE a fost surpinsă de amploarea scumpirii electricității
Detaliile despre investigațiile ANRE – încă nefinalizate, vin la aproape un an de la liberalizarea pieței de electricitate.
Dumitru Chiriţă a mai spus că ANRE se aştepta ca preţurile să crească după liberalizare, însă nu la nivelul la care au ajuns acum.
A urmat o explozie a prețurilor pe piața angro, din cauza pregătirii și reglementării deficitare a procesului de liberalizării, a comunicării ineficace și a carențelor pieței de electricitate.
Oficialul a invocat faptul că regulamentele europene interzic oricărei autorităţi a statului să intervină în formarea preţurilor.
Prețurile au crescut și pentru că, anterior, fuseseră ținute la niveluri scăzut în mod administrativ.
Politicile climatice ale UE au dus la dublarea prețului certificatelor de emisii de CO2 (diferite de certificatele verzi), pe care producătorii de electricitate din comsbustibili fosili trebuie să le cumpere pentru a compensa poluarea pe care o produc.
S-a adăugat scumpirea gazelor, care sunt folosite la producerea electricității.
(Citiți și: „Scumpirea căldurii la iarnă devine oficială: ANRE crește „bonusul de cogenerare””)
Contraperformanțele echipamentele lor vechi amplifică aceste costuri.