23 iunie, 2021

Gazoductul de la Marea Neagrăși conexiunea la BRUA

Transgaz (TGN), operatorul magistralelor naționale de gaze naturale, va începe în această toamnă construcţia conductei Tuzla-Podişor, care ar putea prelua gazele din Marea Neagră peste doi ani. Totodată, capacitatea secțiunii românești a gazoductului pan-european BRUA a fost rezervată, potrivit directorul general al companiei, Ion Sterian.

Este însă nevoie de modificarea Legii Offshore și de preluarea participației Exxon Mobil de către Romgaz pentru ca aceasta și OMV Petrom să înceapă și exploatarea Neptun Deep, cel mai bogat zăcământ cunoscut din zona românească a Mării Negre.


„De la 1 martie, toată capacitatea BRUA este rezervată, iar pe Arad-Szeged, Nădlac-Csanadpalota, în fiecare zi avem între 4,2 şi 4,7 milioane de metri cubi de gaze care tranzitează România. Aştept cu mare interes ca acei concesionari din Marea Neagră să vină cu decizia de investiţii”, a spus Ion Sterian, citat de Agerpres.

(Citiți și: „Gazele din Marea Neagră: Exploatarea în perimetrul Neptun Deep ar putea începe până în 2025 ”)

2025 va fi prea târziu?

Pe de altă parte, producţia de gaze din Marea Neagră ar trebui să înceapă în doi-trei ani, altfel va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, aprecia Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în luna mai.

Și Ion Sterian spune că, este nevoie de cerere de rezervare de capacitate de intrare şi ieşire din sistemul naţional de transport al gazelor pentru gazoductul de la Marea Neagră.

„Undeva în septembrie-octombrie voi semna ordinul de începere a lucrărilor pentru consorţiul care a câştigat licitaţia pentru gazoductul Tuzla-Podişor şi în doi ani de zile suntem gata. O investiţie de circa 400 de milioane de euro”, a spus Io Sterian.


Şeful Transgaz a precizat că, acum trei-patru ani, România nu avea nicio staţie de comprimare funcţională, iar acum are şase staţii cu tehnologie ultramodernă şi alte două care vor fi gata până în septembrie.

„Cu opt staţii de comprimare, România poate să tranziteze, practic, orice volume de gaze”, a adăugat Sterian, la conferinţa Romania Energy Hub, organizată de EM 360.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: