La doar două ore după ce declarase că o va propune ca șefă a DNA pe Laura Codruța Kovesi, premierul Victor Ponta, care este și ministru interimar al Justiției, s-a răzgândit. El a anunțat marți, la ședința CSM, că renunță la prerogativa de-ai nominaliza pe șefii parchetelor și va lăsa această responsabilitate în sarcina viitorului ministru al Justiției.
Decizia intempestivă a prim-ministrului vine la capătul unor zile de controverse dure Victor Ponta – Crin Antonescu pe marginea nominalizării Codruței Kovesi la DNA. În această perioadă, premierul a trebuit să facă față și unui asalt mediatic dur din partea trustului familiei lui Dan Voiculescu, aliat politic al lui Crin Antonescu.
Cronologia ultimelor zile privind nominalizarea șefilor parchetelor explică cel mai bine miza politică a justiției și presiunile care se fac în jurul acesteia:
”Probabil voi numi mai întâi un nou ministru al Justiţiei, care va stabili şi va conduce aceste proceduri”, a spus Ponta, după discuțiile de la CSM.
Astfel, nu va fi îndeplinită solicitarea președintelui Traian Băsescu, de a se declanșa o ”procedură rapidă” de numire a procuriorului general și a șefului DNA.
”O să îl anunţ pe preşedinte că nu o să avem o procedură rapidă”, a mai afirmat premierul.
„Nu am făcut niciun fel de nominalizare şi nu am vorbit de niciun fel de nume, nici aici, la întâlnirea cu secţia de procurori, nici cu altă ocazie. Am avut o discuţie despre procedură: dacă mergem pe procedura prevăzută în acest moment de lege, cu propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM şi numirea de către preşedinte sau dacă mergem pe acea procedură discutată şi cu ministrul Pivniceru şi cu Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu secţia de procurori. Opinia membrilor secţiei de procurori este de a merge pe o procedură de selecţie, cu toate acele etape. Am luat act de acest punct de vedere şi am spus foarte clar că nu vreau să facem propuneri decât dacă ne înţelegem asupra procedurii de urmat şi acesta este rezultatul”, a spus Ponta, la finalul dicuţiei de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
El a precizat că îl va informa telefonic pe preşedintele Traian Băsescu despre această concluzie, cu menţiunea că nu va exista „o procedură rapidă”.
Istoricul controverselor politice din USL pe marginea nominalizării procurorilor-șefi
26 martie 2013:
Premierul Victor Ponta preia interimatul ministerului de Justiție după numirea Monei Pivniceru la Curtea Constituțională. La algoritm, ministerul aparține PNL.
26 martie 2013:
Victor Ponta/ ”Este foarte posibil ca eu să fac propunerile pentru şefia DNA şi cea a Parchetului General, dar numai în condiţiile în care voi avea o discuţie cu CSM şi cu Preşedintele, astfel încât să existe un acord între cele trei părţi implicate de lege pentru că altfel, doar să fac propuneri pentru ca după aceea să mi le respingă preşedintele sau care nu sunt acceptate de CSM, nu are rost”.
29 martie 2013:
Victor Ponta / La Antena 3: Întrebat dacă nu exclude ca Laura Codruţa Kovesi să fie şeful DNA, Ponta a răspuns: „Nu exclud niciun nume în afară de domnul Morar”.
În timpul emisiunii, premierul Victor Ponta a fost atacat și hărțuit de moderatorii Dana Grecu și Radu Tudor, după această declarație.
01 aprilie 2013:
Victor Ponta/”Fac nominalizările după ce discut cu CSM şi cu preşedintele, pentru că altfel nu fac nominalizări ca să propun nişte oameni pe care să-i respingă CSM şi preşedintele. Mi se pare un mod absolut neserios şi iresponsabil de a acţiona”, a spus Ponta.
Victor Ponta / ”Voi face toate acele compromisuri pe care le consider bune pentru România, chiar dacă ele sunt dăunătoare pentru mine personal. În momentul în care ajungi într-o funcţie importantă trebuie să faci o balanţă”, a declarat Victor Ponta, care asigură și interimatul la Ministerul Justiției.
Victor Ponta/ Nu o iau vicepreşedinte la PSD pe Codruţa Kovesi. Să stea liniştiţi liberalii. Am văzut punctul de vedere. În respect, o să fiu mereu solidar cu deciziile lor controversate (…). Când i-au luat pe Frunzăverde şi pe Stănişoara, aceştia erau mult mai apropiaţi de Băsescu decât Kovesi”, a declarat Victor Ponta .
Crin Antonescu / Într-o emisiune la Antena 3, Crin Antonescu a declarat că nu este de acord cu numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA. Preşedintele PNL spune că dacă totuşi Victor Ponta va face această propunere „ruperea USL poate fi o variantă” de care PNL va ţine seama.
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), apropiată fostului ministru al Justiției Mona Pivniceru, a transmis luni președintelui Traian Băsescu și premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi acuză de ”înțelegeri meschine” privind numirea procurorului general al României și a șefului DNA, și ce cere acestora să renunțe la procedura ”netransparentă” pe care cei doi lideri ar fi declanșat-o.
Victor Ponta / ”Este foarte posibil ca eu să fac propunerile pentru şefia DNA şi cea a Parchetului General, dar numai în condiţiile în care voi avea o discuţie cu CSM şi cu Preşedintele, astfel încât să existe un acord între cele trei părţi implicate de lege pentru că altfel, doar să fac propuneri pentru ca după aceea să mi le respingă preşedintele sau care nu sunt acceptate de CSM, nu are rost”.
02 aprilie 2013:
ora 10,00: Premierul Ponta / Întrebat de un jurnalist, în timp ce pleca spre ședința CSM, dacă o va nominaliza pentru DNA pe Laura Codruța Kovesi, premierul a spus ”Da”.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că premierul s-a referit la altceva când a spus ”Da”.
Ora 11,30: Crin Antonescu / ”Voi comenta atunci când voi vedea o propunere oficială pentru DNA a premierului Ponta. Nu am văzut nicio propunere oficială”.
Ora 12,30: Victor Ponta , după întâlnirea de la CSM: ”Procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei. ”
Crin Antonescu: Mâine (miercuri – n.r.) numim ministru, îi scurtăm suferința interimatului lui Victor Ponta
Ministerul Justiţiei este responsabilitatea politică a Partidului Naţional Liberal, a declarat marţi preşedintele PNL, Crin Antonescu, punctând că liberalii vor decide miercuri în Biroul Politic Naţional propunerea pentru conducerea acestui minister.
„Desemnarea ministrului Justiţiei este responsabilitatea PNL şi mâine la acest Birou Politic vom face şi propuneri, vom lua şi decizii pentru a desemna un candidat de ministru, o propunere de ministru din partea PNL, care îşi va asuma responsabilitatea firească, legală, constituţională de a face propunerile respective”, a anunţat Antonescu, citat de AGERPRES, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă miercuri se încheie interimatul premierului Victor Ponta la Ministerul Justiţiei, el a răspuns: Nu, interimatul se încheie în 45 de zile, dar se poate să fie dureros şi atunci se scurtează suferinţa”.
„L-am auzit pe premier azi vorbind despre faptul că doreşte repede să desemneze un ministru stabil. Voi discuta cu domnia sa. Poate că premierul se întâlneşte cu preşedintele şi decid să ignore ce s-a întâmplat la CSM şi să facă propuneri şi chiar numiri de aseară. Nu ştiu, dar nu putem vorbi pe supoziţii. Ceea ce ştim este că totul este neclar”, a afirmat Antonescu.