6 august, 2012

Banca Naţională a României (BNR) a împrumuta luni 10 bănci comerciale cu 6 miliarde lei, pentru o săptămână, însă cererea a fost de peste 2,5 ori mai mare, de 15,1 miliarde lei, relatează Mediafax.

BNR a anunţat luni că va acorda băncilor comerciale cel mult 6 miliarde lei, aceasta fiind prima plafonare începând cu luna noiembrie 2008 a sumei cu care banca centrală împrumută instituţiile de credit prin operaţiuni repo.

Banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală.


Potrivit dealerilor, suma de 15,15 miliarde lei se datorează şi supralicitării de către unele bănci ca în urma alocării pro-rata instituţiile să primească mai mulţi bani.

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an.

De regulă, banca centrală anunţa doar că are loc o licitaţie repo, iar băncile transmiteau ordinele de subscriere pentru sumele pe care le vizează şi activele cu care garantează. Sumele sunt împrumutate pe termen de o săptămână.

Săptămâna trecută, BNR a împrumutat luni opt bănci comerciale cu 12,07 miliarde lei ( 2,6 miliarde euro).


Sumele împrumutate şi numărul de bănci au crescut vizibil în luna iunie, după ce BNR a majorat la finele lunii mai de la trei la cinci numărul de emisiuni de tiluri de stat pe care o bancă le poate utiliza drept garanţii în cadrul unei operaţiuni de piaţă monetară. O sumă record, de 13,85 miliarde lei (3,1 miliarde euro), a fost împrumutată la 25 iunie, de 11 bănci.

Începând cu luna octombrie a anului trecut BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo.

Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână se plasau la 4,84 – 5,33% pe an. După operaţiunea repo, acestea au urcat la 5,2 – 5,7%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: