Cristian Grosu / Atenție la schimbarea Constituției fără referendum! Ce mai rămâne din checks and balances

Decizia CCR de miercuri, de a scoate președinția și CSM din procesul de revocare a unui înalt procuror nu e nici un simplu ”act tehnic” și nici o simplă mutare politică.

Până la motivarea deciziei, Curtea Constituțională ne spune clar că șeful statului trebuia să ia act de propunerea ministrului Justiției și să semneze revocarea șefei DNA.

Miza e alta. Dar până la a o formula, să observăm că decizia frizează absurdul, din moment ce Curtea a recunoscut și recunoaște rolul decizional al președinției în numirea procurului șef și al șefului DNA (și aici ne amintim de negocierile dintre Victor Ponta și Traian Băsescu pentru propunerea și acceptarea unei numiri). Iar dacă președintele nu are opțiunea de a refuza, atunci de ce legea mai numește ”propunere” opțiunea ministrului Justiției?

Aici începe MIZA:

Modificarea regimului constituțional al României fără modificarea Constituției. Procedură care se află în plină desfășurare și care e foarte periculoasă dacă nu va fi oprită IMEDIAT, căci crează un haos instituțional de proporții între principalele puteri ale unui stat coerent.

Actuala Constituție a fost croită și scoasă la votat în 2003 pentru un singur om: Adrian Năstase. Nu exista niciun dubiu în PSD că premierul de atunci va câștiga la pas președinția României, ba chiar pentru două mandate.

Ca și Constituția pentru Ion Iliescu, legea fundamentală a fost ”setată” pe prerogative sporite pentru șeful statului: republică prezidențială. ”Președinte jucător” – ca să cităm un clasic în viață:

el are, între alte atribuții, să garanteze independența justiției (și aici avem rolul său în numirile și revocările magistraților de rang înalt), și să fie titularul deciziilor de politică externă a României.

Ecuația politică din ultimii 15 ani i-a dat PSD planurile peste cap: n-au avut un președinte al lor, iar viitorul nu se arată prea roz, căci criteriile după care sunt promovate valorile în partid nu pot produce la această oră un prezidențiabil social-democrat. E lipmpede că nu le mai place Constituțioa pe care au făcut-o.

Astfel că PSD a trecut la modificarea legii fundamentale prin intermediul deciziilor Curții Constituționale.

Primul șoc a venit în luna iunie 2017 când Curtea Constituțională, în loc să aprecieze constituționalitatea unei sesizări, a devenit izvor de lege prin impunerea necesității de-a avea un prag valoric la abuzul în serviciu. (LINK-AICI).

Pasul următor au fost, de la urgențele de partid, la mizele grele:

Atenție, atenție, atenție! : În ce privește politica externă, am văzut în ultimele 2 luni încercarea partidului de-a prelua inițiativa și deciziile: mutarea ambasadei din Israel (subiect ales tocmai pentru marea sensibilitate pe care o presupune o ripostă prezidențială), blocarea, alături de Ungaria și Cehia a declarației UE, încercările lui Liviu Dragnea de-a se strecura la vreo întâlnire cu oficiali de la Washington.

Vom vedea deciziile Curții pe politica externă.

A urmat chestiunea revocării procurorului șef al DNA: decizia CCR face inutilă prezența președinției și chiar a CSM în ecuație, și e absurdă tocmai pentru că această inutilitate maschează decizia discreționară a unui ministru numit politic în schimbarea magistraților de rang înalt – adică la o întoarcere la situația din mandatul lui Adrian Năstase, când Rodica Stănoiu promitea arestări în ședința PSD.

Și Politica externă și Justiția sunt două prerogative esențiale ale șefului statului, care conferă României statut de republică semiprezidențială, și pe care Curtea Constituțională, prin interpretarea de ultimă oră a Constituției (e important: de ultimă oră) îl modifică din mers și fără referendum.

”Republică semiprezidențială”: dar oare o fi bine?

După părerea noastră, DA: un asemenea statut e foarte potrivit pentru România actuală. Din următoarele considerente:

1-, Lipsa unei culturi democratice și a unor criterii electorale coerente reclamă imperios încă un filtru în gestiunea deciziilor celor aleși:

administrarea deciziiei aleșilor se numește, în democratiile funcționale, ”checks and balances”, acolo unde diferitele puteri în stat se monitorizează, se blochează și se echilibrează reciproc.

2-, Jocul dintre atribuțiile președintelui, ale parlamentului și ale guvernului au avut efect certamente pozitiv:

să ne gândim numai la legile retrimise la reexaminare, la luptele din triunghiul guvern – CSM – președinție pentru soluțiile de compromis la numirile în justiție, la polul de stabilitate în ăolitica externă atunci când politicieni de toate culorile se jucau cu vorbele și cu politica externă la televizor.

3-, un nou filtru al deciziilor cruciale introduce mereu la dezbatere publică subiectele pe care, atunci când deciziile sunt luate în cadru restrâns, riscă să rămână secrete sau marginalizate pe agenda publică.

Ce ar fi fost cu Ordonanța 13 când guvernul și parlamentul mituiau pe toată lumea la schimb, sau cu parteneriatele cu Occidentul, atunci când patrioții stângii noastre pledau pentru menținerea relațiilor cu Rusia chiar sub embargoul UE?

E și motivul pentru care ne-am arătat împotriva parlamentului unicameral: două camere înseamnă mai multe filtre, mai multă dezbatere, mai multă opoziție față de delirul puterii câtorva.

(Citiți și:Cristi Dănileț / Pe intelesul tuturor: Decizia CCR din 30 mai 2018 cu privire la procurori”)

***

Decizia CCR consolidează caracterul de republică parlamentară al României – spune Călin Popescu Tăriceanu.

Într-un fel, așa e. Numai că asta se petrece fără modificarea și clarificarea unor articole din Constituție prin referendum, ci prin interpretări – vedem astăzi că incoerente și inconsecvente – ale Curții Constituționale: deciziile a 9 oameni care țin loc de decizia populară.

Și nu cred că e cel mai bun moment pentru a-l suspecta pe Călin Popescu Tăriceanu de bună credință:

Mitingul anunțat de PSD pentru familia tradițională s-a transformat apoi în mitingul de sprijinire a Vioricăi Dăncilă, apoi a fost mutat în luna iunie, iar marți am aflat că se transformă în miting împotriva abuzurilor justiției: în 9 iunie, la o zi (8 iunie) după ce instanța se va pronunța în dosarul Dragnea: să ne închipuim cât de ușor le va fi judecătorilor să decidă în dosar, știind că a doua zi acuzatul scoate lumea în stradă.

Nu poate fi suspectată de bună credință nici Curtea Constituțională: e chiar șocant să constați că cei 9 judecători nu (NU) se rezumă doar la a accepta sau nu constituționalitatea unei sesizări (așa cum le e mandatul), ci impun (atenție: impun) soluții pe legi care nu au a le evalua; e și motivul pentru care am scris, în urmă cu aproape un an, asupra pericolului pe care depășirea mandatului îl reprezintă ”cei 9 nazguli” (un LINK-AICI).

Și apropo de mitingul pentru familia tradițională: după decizia CCR de miercuri, nici nu mai avem nevoie de referendum pentru modificarea Constituției:

să se căsătorească doi homosexuali la starea civilă, apoi să se facă o sesizare la CCR: și cum asta am modificat și Constituția cu ce înseamnă doi soți și ce înseamnă căsătorie.

PS:
La ora deciziei CCR, parlamentul tocmai le acordă celor 9 judecători imunitate absolută: indiferent ce ar face, nu pot fi înhățați decât cu acordul a 6 din cei 9 membri ai CCR. (V LINK-AICI)

Păi tot 6 au votat și miercuri decizia privind trecerea procurorilor la decizia discreționară a ministrului pus politic.

Iar cei care consideră că asta le asigură celor 9 libertate totală de decizie să se mai gândească: și să-l întrebe și pe dl. Tudorel Toader ce se mai aude cu arhiva SIPA, că după ce i-a trecut supărarea n-a mai zis nimic de ea.