Toate democratiile liberale sunt bazate pe secularitatea guvernământului şi libertatea practicilor religioase, intr-un cuvant, separarea totala între biserică şi statul de drept. Cu toate acestea, amprenta religioasa este prezenta si de multe ori dominanta in politica unor tari democrat-liberale, in majoritatea – democratii occidentale consacrate de multe decenii.
Fraza separarea între biserică şi stat (… building a wall of separation between Church & State…) este în general considerată a proveni de la scrisoarea lui Thomas Jefferson din 1802 catre baptiştii din Danbury, în care s-a referit la Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite ca baza in creatia “peretelui de separare” între biserică şi stat. Fraza a fost apoi citată si este citată pana in zilele noastre de Tribunalul Suprem al Statelor Unite ale Americii.
Influenta religiei in treburile statului de drept poate fi formala de obicei in statele pseudo-seculare (India, Israel), in care exista partide religioase puternice care de obicei sunt partide mici dar fara care nu se pot crea coalitii de guvernare. Alternativa este bineinteles influenta subtila (neformala), democratii in care candidatii partidelor diferite apeleaza la sprijinul bisericii majoritare pentru a accede la guvernare – cred ca exemplul Statelor Unite este edificator.
Religia face parte dintr-o doctrina politica care a fost in forta dupa cel de al II-lea Razboi Mondial prin consolidarea Creştin-democraţiei in fostele state ale Axei, Germania si Italia. Desi Creştin-democraţia isi are radacini mult mai vechi in gandirea politica Europeana, eu o consider totusi o sincrezie moderna, generata de necesitatile aliantei anglo-americane de a democratiza fostele dictaturi prin creerea unei contra-ponderi a totalitarismului fascist.
Fara indoiala, metoda a fost eficienta in primul rand pentru ca fost sustinuta puternic economic si politic de administratiile de ocupatie.
Creştin-democraţia este considerată în multe ţări europene drept o formă de neoconservatorism si se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul faţă de valorile tradiţionale, credinţa şi familia. În Europa, adversarii lor au fost în mod tradiţional socialiştii, fiind moderat conservatori. In mediul politic din America Latină ele tind să incline spre stânga. Creştin-democraţia nu se incadreaza exact în categoriile obişnuite de gândire politică, ci mai degrabă include elemente comune mai multor altor ideologii politice.
Creştin-democraţia are în comun cu conservatorismul valorile morale tradiţionale (căsătorie, avort, etc), opoziţia faţă de secularizare, pune accentul pe lege şi ordine, precum si respingerea clara si accentuată a comunismului. În contrast cu conservatorismul, sustine schimbarile majore în structura societăţii şi nu neapărat este susţinatoarea status quo-ului social. Creştin-democraţia are în comun cu liberalismul sustinerea iniţiativei individuale si a capitalului privat, stimulat prin taxare minimala. În contrast cu liberalismul, Creştin-democraţia respinge secularismul şi accentueaza faptul că individul este parte a unei comunităţi şi are îndatoriri faţă de ea.
Din punct de vedere istoric, crestinismul politic este de sorginte catolica clara. Caracterul universal al bisericii catolice a promovat creerea unor curente creştin-democratice bazate pe realitati nationale. Democratia crestina a devenit o miscare promitatoare imediat ce s-a dotat cu un aparat teoretic care sa livreze un mod de a reflecta si deci de a gasi solutii la diversitatea dificultatilor prezentului. Doua documente merita amintite: „Aeterni patris” din 1879 si „Rerum novarum” din 1891.
Despre primul s-a spus ca a scos din uitare doctrina tomitana (Toma de Aquino[*]), responsabila pentru viziunea supla dintre Stat si Biserica. Despre al doilea, considerat si „Magna Charta a crestin-democratiei”, trebuie spus ca articuleaza o viziune echilibrata intre individualismul liberal si colectivismul socialist. Efectele acestei enciclice sunt atat in plan social, cat si in cel politic. In planul social, „Rerum novarum” incununeaza un efort constant al mirenilor de constientizare a Papilor fata de importanta muncitorilor ca fenomen social. De asemenea, pentru prima data gandirea sociala pontificala binecuvanteaza prezenta justitiei ca mod de a trata problemele sociale.
In plan politic, „Rerum novarum” sustine formarea organizatiilor sindicale catolice care, fapt inedit, in multe state (Germania, Olanda, SUA) atrag nu doar catolicii, dar si protestantii. Daca in prima faza, Leon a manifestat neincredere fata de posibilitatea de a organiza greve de protest, in ultima instanta el le va accepta in mare parte, sub inspiratia practicii americane a organizatiei „Cavalerii muncii”. Astfel, crestin-democratia se imbogateste doctrinar si practic prin favorizarea organizatiilor sindicale catolice, a unei pletore de ganditori (laici sau clerici) si a unor cercuri de studii catolice („Seminarele sociale” din Franta, active si astazi).
Din nefericire, creştin-democraţia romaneasca, care se prefigura dupa 1989, a esuat tragic si fara mari sperante intr-un viitor cert pana in zilele noastre. În 1990, Corneliu Coposu a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, ca succesor al Partidul Naţional Ţărănesc interbelic. Schimbarea de titulatură a făcut posibilă integrarea în Internaţionala Creştin Democrată, însa a implicat şi schimbarea radicală a programului partidului. Din nefericire, infiltrat si sabotat din interiorul sau/ si din afara lui, partidul, dupa alegerile din 2000, nu a mai reuşit să obţină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral.
Esecul formarii, coagularii si creerii unui electorat stabil pentru acest partid are multi “parinti”. Voi incerca intr-un articol viitor (dupa Anul Nou) sa analizez niste realitati interne si externe care au contribuit la acest esec. Noua incercare a lui Baconschi de a coagula o grupare doctrinara creştin democrată in PD-L are extrem de putine sanse in Romania de astazi, desi cred ca poate fi o sansa pentru un nou inceput. Personal sustin ideea si sper ca va fi o incercare care se va materializa politic.
Saptamana viitoare vom trage concluziile anului care a fost 2010 – Un Craciun fericit tuturor!
Bibliografie si note:
- Politetia Doctrinara – Creştin democraţia, un sincretism politic
- Politetia Doctrinara – Conservatorismul si Creştin-democraţia
[*] Toma de Aquino este filozoful crestin al unei relatii suple intre Biserica si Stat, care evita extremele cezaropapismului si sacerdotalismului, dar si imposibilitatea in noile imprejurari istorice a unei izolari totale a crestinului de destinul cetatii. Pe aceasta linie va merge crestin-democratia, insa nici o clipa programul sau teoretic nu va fi mai bine articulat decat dupa ce Leon al XIII-lea va restaura prin enciclica „Aeterni Patris” (1879) studiul tomismului.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri