sâmbătă

20 aprilie, 2024

2 ianuarie, 2011

Guvernele țărilor din UE nu reușesc să ia măsuri eficiente pentru redresarea dezechilibrelor economice, iar criza datoriilor suverane va cunoaște un nou vârf în primavara anului 2011, când Italia și Spania vor trebui să refinanțeze obligațiuni în valoare de 400 de miliarde de euro. Aceasta este situația care, potrivit lui Douglas McWilliams, directorul CEBR (Centrul pentru Cercetări Economice și de Afaceri), va duce în final la o modificare structurală a zonei euro, în următorii zece ani.

Potrivit Bloomberg, CEBR consideră că, deși politicienii europeni au capacitatea de-a redresa economiile șătilor lor și, pe cale de consecință, stabilitatea monedei comune, zona euro s-ar putea diviza.  ”Dacă zona euro nu se divizează, anul 2011 ar putea fi cel în care moneda euro s-ar putea deprecia până la paritate cu dolarul” – crede Douglas mcWilliams, care a adăugat: ”Suspectez că ceea ce va destrăma euro va fi eşecul majorităţii statelor de a lua măsurile dificile necesare pentru a face economiile competitive pe termen lung. Acordăm șanse de 1 la 5 ca zona euro să supraviețuiască în forma actuală”.

Centrul pentru Cercetări Economice și de Afaceri este o companie independentă de consultanță economică și financiară, care oferă consultanță și Comisiei Europene.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: