sâmbătă

27 aprilie, 2024

26 martie, 2024

Plenul reunit al Parlamentului a luat act, marţi, de informarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea tranzitării teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate Ucrainei de către Finlanda şi referitor la instruirea în țara noastră a unui număr de aproximativ 50 de militari ucraineni.

Potrivit Agerpres, cei 50 de militari vor fi pregătiți pentru ”cunoaşterea, utilizarea şi întreţinerea echipamentelor donate”.

Fondurile financiare necesare au fost asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale, care va efectua demersurile pentru recuperarea cheltuielilor înregistrate în cadrul mecanismului stabilit la nivelul Misiunii de asistenţă militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina), arată documentul transmis Parlamentului de Administrația Prezidențială.


Potrivit sursei citate, ca răspuns la agresiunea rusă împotriva Ucrainei au continuat acţiunile de sprijinire la nivelul NATO şi al Uniunii Europene pe multiple planuri a Ucrainei şi a cetăţenilor acesteia, incluzând eforturi de natură politico-diplomatică, economică, financiară, umanitară sau sectorială, dar şi pentru promovarea aplicării instrumentelor dreptului internaţional sau combaterea crizei alimentare globale.

Acest curs de acţiune a dus la consolidarea solidarităţii euroatlantice şi la adaptarea eforturilor în ceea ce priveşte politica de securitate şi apărare, din perspectiva creşterii resurselor şi a implicării operaţionale în regiune, arată preşedintele Iohannis în informare.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: