duminică

21 iulie, 2024

12 decembrie, 2021

În jur de 20 de tornade au provocat vineri noaptea un dezastru în zonele centrale și sudice ale SUA, bilanțul provizoriu de duminică indicând în jur de 100 de morți.

Salvatorii au lucrat neîncetat în ultimele 2 zile în căutarea supraviețuitorilor, după ce ceea ce ar putea fi cea mai lungă serie de tornade din istoria SUA, care provocat distrugeri din Arkansas până în Kentucky.

Potrivit The Guardian, sâmbătă, cel puțin cinci state din centrul și sudul Statelor Unite au raportat decese, iar președintele Joe Biden a spus: „Probabil să fie unul dintre cele mai mari focare de tornade din istoria țării noastre”.


Cel mai grav lovit a fost statul Kentucky, unde guvernatorul Andy Beshear a afirmat că „nivelul de devastare este diferit de orice am văzut vreodată”. Majoritatea deceselor s-au înregistrat într-o fabrică de lumânări din orașul Mayfield, unde aproximativ 110 de angajați lucrau în tura de noapte în momentul în care o tornadă a distrus clădirea.

Până în prezent, numărul morților raportate din cauza tornadelor multiple include șase persoane în Illinois, unde a fost avariat un depozit Amazon; patru decese în Tennessee; două decese în Arkansas, unde un azil de bătrâni a fost distrus; și două decese în Missouri.

Președintele Biden a aprobat starea de urgență declarată în Kentucky și alocarea de resurse federale pentru gestionarea dezastrului. De asemenea, statul a asigurat locuri de refugiu pentru cei rămași fără adăpost.

„Este o tragedie. Este o tragedie. Și încă nu știm câte vieți s-au pierdut sau care este amploarea totală a pagubelor. Vreau să subliniez ceea ce le-am spus tuturor guvernatorilor, guvernul federal va face tot, tot ceea ce poate face pentru a ajuta”, a declarat președintele american.


Președintele Biden a mai spus că va vizita statul Kentucky, cel mai afectat de calamitate, dar numai după ce va fi clar că el și personalul său „nu vor sta în calea eforturilor de salvare și recuperare”.

Tornadele de vineri seara sunt neobișnuite pentru luna decembrie, când vremea mai rece limitează în mod normal apariția acestui fenomen meteorologic extrem, a declarat Victor Gensini, cercetător ale condițiilor meteorologice la Universitatea Northern Illinois.

Întrebat dacă crede că intensitatea furtunilor este legată de criza climatică, președintele Joe Biden a răspuns: „Tot ceea ce știu este că intensitatea vremii are un anumit impact ca urmare a încălzirii planetei. Ce anume a generat aceste furtuni, nu pot spune în acest moment.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: