miercuri

1 mai, 2024

28 februarie, 2024

Cinci din cei șapte procurori anticorupție de la Constanța au demisionat după ce procurorul-șef DNA, Marius Voineag, l-a înlocuit de la conducerea secției teritoriale pe Andrei Bodean, cel care i-a trimis în judecată pe Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, în 2014. În momentul schimbării din funcție, Andrei Bodean îl ancheta pe primarul Constanței, Vergil Chițac (PNL).

Demisiile procurorilor, printre care se numără și Andrei Bodean, vin după ce aceștia au sesizat Secția de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la faptul că nu au fost consultați și nu au avut prioritate la desemnarea șefului instituției, scrie Info Sud-Est, publicația ce a prezentat pe larg conflictul procurorilor anticorupție din Constanța și Marius Voineag.

Procurorul șef al DNA a justificat schimbarea lui Bodean explicând, într-un interviu pentru Mediafax, că ”a avut multe achitări” pentru ca în același interviu să declare că i-a propus procurorului să avanseze profesional și să accepte o funcție în structura centrală a DNA, mai scrie Info Sud-Est.

(Citește și: Cătălin Predoiu: DNA să se îndrepte spre „oligarhia administrativ-financiară”, după ce „s-a concentrat pe mediul politic”)


Tatăl lui Mihai Stanciu, judecătorul Nicolae Stanciu, a condus Curtea de Apel Constanța și a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii, împreună cu Vasile Costea, patronul unei firme de casă din regimul Mazăre, mai scrie Info Sud-Est. Procurorii l-au acuzat pe magistrat că ar fi primit șpagă mobilă, în 2012, în schimbul intervenției pe lângă magistrații care instrumentau dosarele societății omului de afaceri. Ambii au fost achitați definitiv.

(Citește și: Bilanț DNA 2023 / Numărul dosarelor soluționate, + 10% față de 2022 – nu se spune nimic de valoarea prejudiciilor)

Doar doi procurori la DNA Constanța – șeful și o procuroare care nu face investigații

Demisia celor șapte procurori – Andrei Bodean, Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, Constantin Conortos și Dan Haralambie – intră în vigoare pe 7 mai.

Serviciul teritorial rămâne astfel doar cu noul procuror-șef Mihai Stanciu și cu procurorul judiciar Nadia Zlate (care reprezintă instituția în instanță, nu lucrează dosare), cu grefierii și polițiștii judiciari.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: