România a reușit din nou să iasă în evidență la nivelul UE prin nivelul cel mai ridicat al deficitului public consemnat pe trimestrul III 2019, respectiv -4,9% din PIB.
Pentru referință, menționăm că, la mare distanță în urma noastră, apar Franța (-2,5%), Ungaria (-2,2%) și Slovacia (-1,9%), toate în zona permisă de până la -3% din PIB, media UE este de -0,9%, iar media Zonei Euro de -0,7%.
Dacă ne uităm în urmă la perioada de creștere economică robustă de după revenirea din criza economică, e foarte ciudat de ce deficitul public a început să crească exact în perioadele în care și creșterea economică a fost mai mare, după care nici nu a mai fost ținut sub control în pofida inversării evidente a trendului de avans al PIB.
Deși în 2014 sau 2015 pensiile și alocațiile pentru copii erau mici, ba chiar mult mai mici, echilibrul bugetar a fost ținut sub control și am atins chiar obiectivul asumat pe termen mediu de stabilitate a unui deficit structural limitat la 1% din PIB. După care, estomparea în memoria colectivă a consecințelor nefaste ale aventurii din 2008 când noi măream salarii și pensii exact când se apropia criza, ne-a trimis într-o frenezie de consum pe datorie și de inflamare a PIB pe bază de cerere internă și importuri masive.
Așa, mai temător la început, am majorat deficitul public spre limita de 3% din PIB și apoi am traversat-o doar o dată pe trimestru în 2016 și 2017. După care, am văzut că „merge și așa”, am trecut la două trimestre din patru și, pe sistemul „unde merge suta, merge și mia”, am mers cu depășirea deficitului în progresie geometrică, cu două trimestre în 2018 și cu toate cele patru trimestre în 2019.
(Citiți și: ”Nesăbuitul perfect: Cea mai mare creștere economică din UE a ieșit cu dobânzile din UE”)
După care, în loc să revenim la normalitatea din alte țări europene cu un nivel de dezvoltare mai apropiat de al nostru, ne-am propus „să întindem pelteaua”, să vedem până unde se poate forța bugetul fără să pleznească.
Probabil că și în Bulgaria era nevoie de salarii, pensii și alocații, ba chiar mai abitir decât la noi, dar datele publicate de Eurostat nu îi arată pe vecinii de la sud de Dunăre amatori de trai prin deficit public și majorare de datorie. După nici prin centrul Europei nu se (mai) practică metoda ( acolo măcar s-au făcut autostrăzi din sumele împrumutate).
Una peste alta, discuția (tardivă) referitoare la dacă sunt sau nu bani pentru creșterea cu 40% a pensiilor sau majorarea cu 100% a alocațiilor pentru copii este ABSURDĂ, atâta timp cât România are deficit bugetar. deficit înseamnă că suntem pe minus cu cheltuielile față de venituri, motiv pentru care ne și împrumutăm (vezi și megaîmprumutul de trei miliarde de euro luat recent pe termen lung și foarte lung). De unde se vede cât se poate de clar că nu sunt bani. Avem doar dacă ne dau alții, cu dobânzi mari.
În termeni ceva mai prozaici, noi ne împrumutăm pentru a merge regulat la fast-foodul sponsorizat cu bani din viitor de malaxorul politico-electoral. Ori, deficitele nu se fac pentru consum pe termen scurt ci pentru investiții de care să ne folosim pe termen lung.
Caz în care restituirea banilor și plata dobânzilor aferente (care, în 30 de ani și la 3,5% pe an, mai mult decât dublează suma ce va fi achitată, tot din impozite și taxe) ar fi apărut ca o rată la bancă, necesară pentru a avea un acoperiș deasupra capului. Nu ca o scumpire masivă pe nesimțite, în timp, a unor bunuri și servicii pe care ne-am grăbit să le luăm fără bani în buzunar și fără grijă pentru consecințe.
