ÎCCJ a admis retragerea apelului DNA împotriva achitării în prima instanță a fostului ministru al Justiției Tudor Chiuariu, care scapă astfel de orice acuzație în Dosarul retrocedării ilegale a peste 42.000 de hectare de pădure. În prima instanță, Chiuariu fusese achitat, sentință contestată de DNA prin apel.
Curtea Supremă era obligată să constate retragerea apelului de către Secția specială pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați (SIIJ), din cauza OUG 7. Ordonanța elaborată de fostul minsitru al Justiției Tudorel Toader acordă SIIJ dreptul de a retrage apelurile în dosarele de care se ocupă (cele în care sunt implicați magistrați).
O prevedere pe care Gheorghe Stan, fost procuror-șef al SIIJ, a folosit-o în acest dosar, cu o zi înainte de a fi ales de majoritatea PSD – ALDE judecător la CCR.
Procesul continuă, scrie Mediafax, pentru inculpaţii care au primit soluţii de condamnare, printre care se numără şi Viorel Hrebenciuc, pentru că fostul parlamentar a contestat şi el decizia de condamnare.
Potrivit sursei citate, procesul încetează însă pentru inculpaţii cu soluţii de achitare, cum e cazul fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, care a fost achitat pe fond şi faţă de care Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul faţă de decizia de achitare, el neformulând apel.
În 9 mai 2018, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, decizia instanţei supreme nefiind definitivă şi fiind contestată şi de fostul parlamentar, dar şi de procurorii DNA.
În aceeaşi cauză, Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă. Instanţa supremă a decis, totodată, să îl achite pe Andrei Hrebenciuc pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional, să schimbe încadrarea juridică la acesta din spălare de bani în instigare la spălare de bani şi, totodată, să-l achite pentru infracţiunea de instigare la spălare de bani.