vineri

29 martie, 2024

13 martie, 2019

WeEuropeans, inițiativă civică independentă susținută de către asociația CIVICO Europa și MAKE.org, a finalizat prima rundă a consultării cetățenilor europeni care au fost chemați să propună și să voteze online, la nivel național, idei concrete pentru reinventarea Europei.

Acum, cele mai votate 10 propuneri din fiecare țară alcătuiesc o listă mare de 270 de idei, care vor fi din nou supuse votului tuturor europenilor, până pe 21 martie.

Cele mai votate 10 inițiative vor constitui Agenda Cetățeanului pentru Europa, un document care va fi dezbătut la Parlamentul European pe 22 martie și înaintat ulterior Consiliului European de la Sibiu, din 9 mai.

Ce au votat românii


În România, au participat la consultare 120.000 de persoane, care au propus 1.700 de idei și au exprimat în total 859.000 de voturi pentru acestea. Cele 10 idei care au întrunit cele mai multe voturi la nivel României sunt (în forma propusă):

  • Trebuie oprită defrișarea pădurilor din Europa
  • Trebuie să se investească în educație și cercetare
  • Trebuie ca produsele alimentare și industriale să aibă aceeași calitate în toate țările Uniunii Europene
  • Trebuie implementat același set de legi împotriva corupției în toată Europa
  • Trebuie să am dreptul de a mă interna în orice spital din Uniunea Europeană, plătit de Casa de Asigurări de Sănătate
  • Trebuie luate măsuri pentru a preveni și stopa atentatele teroriste la nivelul Europei
  • Trebuie luate măsuri urgente și radicale de oprire a poluării mediului
  • Trebuie să existe egalitate și echitate în ceea ce privește drepturile și obligațiile țărilor membre ale UE
  • Trebuie implementat un program de reciclare a deșeurilor în toate statele membre UE
  • Trebuie investit în autostrăzi în țări ca România, pentru ca firmele străine să vină aici și să se echilibreze salariul pentru a nu emigra

Consultarea a fost lansată în 27 de țări și 24 de limbi, solicitând europenilor să răspundă la întrebarea „Cum putem reinventa concret Europa”.

Peste 34 milioane de europeni au fost atinși prin campanie și 1,5 milioane au participat cu 30.000 de propuneri și 9,3 milioane de voturi. Rezultatele sunt publicate pe www.weeuropeans.eu, unde pot fi găsite cele mai votate 10 propuneri din fiecare țară.

La nivel general, rezultatele au plasat mediul/dezvoltarea sustenabilă în topul preocupărilor europenilor în majoritatea statelor membre.


Printre teme se numără și lupta împotriva poluării, deșeurile alimentare și materiale, ambalajele din plastic, defrișările, dar și reforma Politicii Agricole Comune, migrația, cercetarea, educația și evaziunea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: