Dezinteresul guvernanților români față de sănătatea populației a fost confirmat elocvent de datele publicate la finele săptămânii trecute de Eurostat, aferente anului 2013 pentru că prelucrarea datelor a fost relativ dificilă ( s-a considerat că opt state nici măcar nu au putut oferi date suficient de clare, motiv pentru care nu s-a prezentat nici media la nivelul UE 28).
Problema însă nu e doar că am mai bifat un ultim loc în Europa, atât la ponderea cheltuielilor pentru sănătate în PIB (cu 5,2%) cât și la nivelul în bani pe locuitor, cu 767 euro pe an, sumă echivalentă la paritatea puterilor de cumpărare standard (pentru a asigura comparabilitatea între state, dat fiind nivelurile diferite ale prețurilor).
Cifrele oficiale ne poziționează la nivelul deciziei guvernamentale, adică în raport cu posibilitățile rezultate din activitatea economică la nivel național, cam la jumătate din ceea ce se regăsește în Occidentul dezvoltat, dar și cu aproximativ 50% sub vecinele de pe hartă similare ca nivel de dezvoltare, Bulgaria și Ungaria, țări care conduc plutonul fostelor state socialiste.
Cât despre comparațiile în valori absolute, suntem la o zecime la valori în euro, o cincime în euro echivalați la paritatea puterilor de cumpărare față de țările occidentale și cam la jumătate față de Ungaria, ca să luăm o referință mai apropiată.
Raportul Eurostat atrage atenția asupra disparităților exagerate în privința cheltuielilor pentru sănătate pe locuitor, concretizate în raportul de 4,9 la 1 (unde 1 suntem noi).
Evident, se poate invoca situația din economie dar aceasta nu justifică alocările mult prea mici dacă se păstrează proporțiile cu statele mai dezvoltate. Și chiar față de colega de la sud de Dunăre, care apare mult sub noi la nivelul PIB/locuitor, cu 46,2% din media UE față de 56,6% în cazul nostru, dar alocă cu 35% mai mulți bani pentru sănătate raportat la populație.
Campioni la alocările pentru bunuri medicale, în detrimentul tratării bolilor
Interesant, deși logic ar trebui ca statele mai puțin dezvoltate să aloce mai mult din PIB, dat fiind că anumite cheltuieli din sănătate se fac cam la același nivel ( aparatură, medicamente etc.), situația se prezintă exact pe dos. Unele dintre noile membre UE au sesizat și încearcă să compenseze acest lucru, altele fac exact pe dos, cel mai mult exact România.
În ce ne privește, ar mai de remarcat ponderea foarte mare față de uzanțele UE a cheltuielilor cu bunurile medicale (35,5%, fiind depășiți doar de Bulgaria cu 42,4% dar mult în urma Cehiei sau Poloniei, situate pe la 23%, adică mult mai aproape de țări precum Franța sau Germania, care înregistrează la acest capitol procentaje de circa 20%).
Este și principalul motiv pentru care pentru tratarea propriu-zisă a bolilor și reabilitarea fizică mai rămân, după ce mai apar diverse categorii de cheltuieli specifice domeniului sanitar, doar ceva mai mult de 50% din banii cheltuiți în total.
În fine, dar nu în ultimul rând, ar trebui menționat că efectul atenției per total mici acordate sănătății se vede cel mai bine în deficiențele înregistrate la îngrijirea de lungă durată.
Deși aceasta primește 5% din bani, proporție similară cu cea din Cehia sau Polonia ( deși mult sub cele 12% – 13% pe care le consideră necesare Germania sau Franța), valoarea reală este puternic afectată de sumele relativ mici pentru sănătate strânse ca procentaj din PIB. Ceea ce este valabil și pentru salariile personalului, corecte ca pondere în cheltuieli dar diminuate de fondurile totale prea mici alocate prin politicile de stat.
Una peste alta, pentru a putea beneficia de efectele unei eventuale creșteri economice, cetățenii ar trebui să fie sănătoși. Ceea ce este cazul din ce în ce mai puțin iar efectele se vor vedea în timp, mulți ani de acum încolo. Chiar și dacă de mâine ne vom decide să stabilim că sănătatea trebuie să fie, dacă nu o prioritate națională, măcar la nivelul consemnat în țările din jurul nostru.
