marți

16 iulie, 2024

8 aprilie, 2022

Ministerul Sănătăţii informează vineri că 2.114 pacienți Covid-19 sunt internați, dintre care 272 la ATI și s-au înregistrat nouă decese, scrie Agerpres.

Dintre cei 272 de pacienţi Covid-19 intubaţi la ATI, 232 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 112 sunt minori, 110 fiind internaţi în secţii, cu cinci mai puţini decât în ziua anterioară, şi doi în ATI, la fel ca în ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore au fost raportate nouă decese – cinci bărbaţi şi patru femei.

Din totalul celor nouă decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 60-69 de ani, patru la categoria 70-79 de ani şi trei la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul pacienţilor Covid-19 decedaţi, șapte au fost nevaccinaţi şi doi vaccinaţi. Unul dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat avea vârsta între 40 și 49 de ani, iar cel de-al doilea avea vârsta peste 80 de ani.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: