Cincisprezece state UE aflate în prima linie a migrației au cerut vineri, conform Euractiv, ca granițele externe ale UE să fie mai puternice și să fie încheiate acorduri cu țări terțe pentru a accepta migranți.
Participanții la o conferință de două zile la Atena privind gestionarea frontierelor au fost Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România și Slovacia.
„Merită să se exploreze posibilitatea și, acolo unde este cazul, să permită legal, acorduri sigure cu țări terțe de-a lungul frontierelor externe ale UE și dincolo de acestea”, au spus oficialii prezenți la Atena.
Frontex ar putea acționa în state terțe
UE explorează în prezent modalități prin care agenția sa de frontieră, Frontex, să opereze în state terțe pentru a descuraja migrația.
Mauritania și Senegal sunt două state aflate în discuții cu UE pentru tema migrației.
„Ne angajăm să îmbunătățim activitățile în vederea găsirii de soluții pentru protecția internațională care să fie oferită în țările terțe”, au declarat vineri cele 15 state UE.
„Pentru prima dată în istorie… UE intenționează să încheie aceste acorduri cu țări non-europene”, a scris pe Twitter Tineke Strik, un parlamentar european al Verzilor.
Acordurile ar permite Frontex să desfășoare polițiști de frontieră și să îndeplinească sarcini de gestionare a frontierei, a spus Tineke Strik.
Tonul general asupra migrației s-a înăsprit în Europa din 2015-2016, când a primit peste un milion de solicitanți de azil, majoritatea sirieni care fugeau de războiul din țara lor.
Solicitări adresate UE pentru finanțarea măsurilor de protecție împotriva migrației
Vineri, statele participante la conferința pe migrație au mai cerut Comisiei Europene să angajeze „sprijin financiar adecvat” statelor membre din prima linie „pentru toate tipurile de infrastructură de protecție a frontierei”, inclusiv barierele fizice și alte costuri de recepție aferente.
„Sprijinul Frontex ar trebui, de asemenea, sporit și implementat deplin în cele mai afectate state membre”, au spus aceștia.
Statele participante au cerut UE să le acorde „mai multe posibilități de proceduri accelerate, urmate de respingeri în cazul cererilor de azil nefondate”.
Mai multe țări, printre care Austria și Grecia, au cerut finanțare UE pentru a întări gardurile de-a lungul frontierelor externe ale blocului pentru a reduce fluxul de solicitanți de azil.
Până acum, Comisia Europeană a fost reticentă să aprobe astfel de cereri, spunând: „Construirea zidurilor și folosirea sârmei ghimpate nu este soluția potrivită”.
Întrebat despre problema refugiaților care fug din zonele afectate de cutremur din Turcia și Siria, ministrul grec al migrației Notis Mitarachi a spus că UE va ajuta la reconstrucția orașelor distruse de cutremurul din 6 februarie, care a ucis peste 46.000 de oameni.
Dar el a insistat că „mișcarea în masă a milioane de oameni nu este o soluție” și că asistența umanitară ar trebui trimisă Turciei și Siriei „înainte să se întâmple acest lucru”.
***