vineri

26 aprilie, 2024

2 martie, 2020

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR) recomandă guvernanților să adopte un set de măsuri menite să dezvolte România din punct de vedere social și economic, care în același timp să adreseze problemele identificare de Comisia Europeană în cuprinsul ”Recomandărilor de țară” lansate săptămâna trecută.

CNIPMMR pleacă de la constatarea că aceste probleme  ”sunt în mare aceleasi cu cele din anul 2019 şi chiar din anii trecuți 2018, 2017 sau 2016”, și a avansat, luni,  măsuri legislative sau politici publice împărţite pe 4 domenii. Propunerile CNIPMMR sunt:

În domeniul social


Creşterea cu 40% a pensiilor care au o valoare de până în 800 lei (în jur de 1.800.000 pensionari), rezultând o medie de 300 de lei/lună creştere, reprezentând un efort bugetar de aproximativ 1,3 miliarde euro/an;

Creşterea cu 200 de lei/lună a pensiilor cu valoarea între 801-1500 lei (în jur de 1.930.000 pensionari), reprezentând  un efort bugetar de aproximativ 965 milioane euro/an;

Indexarea cu valorea inflaţiei a pensiilor care depăşesc 1500 lei (aproximativ 1.202.000 pensionari);

Îngheţarea valorii pensiilor care depăşesc 5.000 lei ( în jur de 10.000 pensionari) ;


Adoptarea de măsuri pentru rezolvarea ratei ridicate a tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare;

Elaborarea unei strategii naționale pentru Diaspora;

În domeniul economic

Necesitatea sustenabilității și orientării spre investiții a bugetului;

Aplicarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice în toate companiile de stat – în prezent de aproape 3 ani nu s-au realizat proceduri de selecţie pentru persoanele cu funcţii de conducere în cadrul companiilor de stat, fiind numiţi succesiv  pentru perioade de câte 3 luni;

Măsuri pentru o bună utilizare a fondurilor UE şi a altor tipuri de sprijin financiar disponibile, creșterea gradului de absorbție;

În domeniul dialogului social şi legislativ

Operaţionalizarea Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri de la nivelul Guvernului, pentru realizarea unei consultări reale cu antreprenorii privind modificările legislative şi a politicilor publice care influenţează mediul de afaceri:

Nemodificarea Codului Fiscal pentru o periaodă de 4 ani, în scopul asigurării unei predictibilităţi a strategiilor de afaceri;

În domenul bugetar-administrativ

Creșterile salariale ale bugetarilor nu trebuie să afecteze nivelul investițiilor și nu trebuie să fie mai mari decât acestea;

Digitalizarea administrației publice, cu restructurarea posturilor din administrația publică locală și centrală care întrețin nejustificat birocrația.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: