sâmbătă

27 aprilie, 2024

14 ianuarie, 2022

13 din cei 17 consilieri medicali ai guvernului polonez şi-au dat vineri demisia, reproşând executivului condus de Mateusz Morawiecki ezitări în luarea măsurilor de combaterea pandemiei de Covid-19, scrie Digi24.

Guvernul Poloniei manifestă „o toleranţă crescândă faţă de comportamentele mediilor care neagă ameninţarea Covid-19 şi importanţa vaccinării în lupta contra pandemiei (toleranţă), care a fost de asemenea exprimată de membri ai guvernului sau de responsabili guvernamentali”, explică cei 13 medici în demisia lor, potrivit AFP.

Ei acuză de asemenea guvernul de „o acţiune foarte limitată în faţa valului din toamnă, apoi faţă de ameninţarea variantei Omicron, în pofida numărului enorm de decese estimate”.


Membrii acelui consiliu medical au lansat numeroase apeluri pentru impunerea unor restricţii antiepidemice mai ferme şi pentru o campanie de vaccinare mai activă.

Medicii demisionari notează că recomandările lor nu au avut vreun impact asupra acţiunilor concrete ale autorităţilor poloneze.

Mai mulţi deputaţi ai majorităţii sunt antivaccinişti şi Guvernul de la Varşovia depinde de voturile lor în parlament.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: