7 aprilie, 2022

Un grup de 11 state membre UE, condus de Danemarca, susține că cel mai scurt drum către independența de combustibilii fosili ruși este „accelerarea tranziției ecologice către neutralitatea climatică în UE.”

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a forțat UE să acționeze cu o viteză și o unitate rar întâlnite până în prezent. Dar un grup de 11 țări avertizează, prin intermediul unei declarații comune că blocul comunitar ar trebui să folosească acest impuls pentru a accelera investițiile în surse regenerabile de energie.

Declarația comună urmează să fie prezentată joi, fiind publicată în avans de Politico.


Semnatarii declarației sunt miniștrii mediului din Danemarca, Germania, Finlanda, Țările de jos, Irlanda, Austria, Spania, Luxembourg, Letonia, Suedia și Slovenia.

Este de remarcat absența Franței din rândul semnatarilor – stat care deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE – și a altor state care în trecut au criticat lipsa ambițiilor climatice ale UE.

Diplomați europeni au remarcat faptul că nici înainte de război Franța nu a manifestat un interes special pentru a avansa pachetul climatic european, cu excepția taxelor pe carbon la frontiere.

Pe fondul temerilor că pachetul Fit for 55 ar putea fi în cel mai bun caz întârziat din cauza faptului că liderii UE se concentrează asupra priorităților imediate (războiul și prețurile ridicate la energie), documentul afirmă că pachetul de referință al UE privind schimbările climatice este unul dintre cele mai bune instrumente pe care Uniunea le are la dispoziție pentru a aborda ambele probleme.


”Facem apel la toate statele membre să se unească în negocierile Fit For 55 în curs”, îndeamnă declarația.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: